UPDATE Percheziţii DNA la Spitalul Socola din Iaşi. Directorul Lucian Burlea, prins într-un triunghi amoros de la biroul de achiziţii
0Mai multe birouri ale unor angajaţi ai Institutului de Psihiatrie Socola sunt percheziţionate, marţi dimineaţă, 31 martie, în cadrul unei acţiuni derulate de DNA
UPDATE 19.40 Potrivit unor surse juridice, acuzatiile din acest dosar sunt de trafic de influenta, abuz in serviciu si fals. Dosarul vizeaza trucarea unor concursuri de angajare la Socola. Suspect in acest dosar este si Sebastian Popa, fost cumnat cu Lucian Burlea, aflat acum la audieri.
UPDATE 16.00 Surse judiciare au precizat pentru “Adevărul” că una dintre acuzaţiile din acest dosar s-ar referi la un posibil concurs trucat la “Socola”, în cursul anului 2014. Atunci, soţul Alinei Deaconiţă, Daniel, ar fi câştigat un post deşi nu se afla în ţară. Aranjarea s-ar fi realizat şi prin intermediul fostului şef al biroului de la achiziţii, Sebastian Popa, cel care a fost demis de la “Socola” în toamna anului trecut. În cele din urmă, Daniel Deaconiţă nu a mai primit efectiv postul respectiv întrucât, după ce s-a întors în ţară, a aflat că soţia sa avea o relaţie amoroasă cu Sebastian Popa. Lucian Burlea ar fi ştiut de trucarea respectivului concurs, el fiind, de asemenea, în comisia de examinare.
UPDATE 11.55 Managerul unitatii, Lucian Burlea, a fost ridicat de mascaţi şi dus la audieri la DNA. A mai fost ridicată de procurori şi o angajată de la Registratură, Gabi Enescu.
UPDATE 11.45 Procurorii DNA au ridicat computerul din biroul directorului Lucian Burlea. Surse judiciare susţin că ar fi vorba despre atribuirea ilegală a unor contracte de achiziţii.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Iaşi efectuează în dimineaţa zilei de marţi, 31 martie, mai multe percheziţii în birourile Institutului de Psihiatrie Socola existând suspiciuni privind comiterea unor infracţiuni de corupţie sau asimilate acestora.
La ora redactării acestei ştiri, anchetatorii ridicau mai multe documente de la unitatea spitalicească.
"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în anul 2014. În cursul zilei de 31 martie 2015, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare la două locaţii situate în municipiul Iaşi, dintre care una la sediul unei instituţii publice", au precizat procurorii.
Directorul Spitalului Socola este Lucian Burlea, fiul senatorul de Iaşi, Marin Burlea, intrat în Parlament pe listele PNL, dar trecut între timp la UNPR. Lucian Burlea (foto jos) avea telefonul închis la ora redactării acestei ştiri.