Justiţia din România: un mega-dosar ratat de procurori va costa România milioane de euro. Magistratul responsabil are o pensie de 17.000 de lei!
022 de persoane din Iaşi au fost achitate definitiv în urma unui proces maraton iar acum s-au îndreptat împotriva statului român şi cer daune record. Două dintre ele au obţinut deja un milion de lei. Alţi doi oameni de afaceri cer 9,6 milioane de euro. Procurorul responsabil de acest fiasco judiciar a ieşit acum la pensie şi are o indemnizaţie de 17.000 de lei pe lună.
Când justiţia dă erori, cetăţenii plătesc. Se întâmplă acest lucru la Iaşi, unde mai multe persoane arestate în urmă cu zece ani şi târâite timp de un deceniu într-un proces finalizat cu achitări pe linie s-au îndreptat împotriva statului roman.
Doi dintre inculpaţii achitaţi din dosar au obţinut deja daune totale de aproximativ un milion de lei de la statul român, în urma unor procese deschise la Tribunalul Iaşi. Ultimul dintre ei, Neculai Rotaru, a avut câştig de cauză în urmă cu câteva zile. Judecătorii au decis că acesta trebuie să primescă 250.000 de lei pentru opt luni petrecute în arest pe nedrept. Un alt ieşean, Eduard Păvăloaia, a câştigat şi el despăgubiri de peste 750.000 de lei, pentru aproximativ un an de detenţie.
Cariere în afaceri distruse
Tăvălugul proceselor pentru despăgubiri ale celor 22 de persoane acuzate pe nedrept în dosar de abia a început. Alţi doi oameni de afaceri din Iaşi au dat în judecată statul român zilele trecute. Bebi Romanţov şi Vasile Iftodie erau în 2002, atunci când a început dosarul instrumentat de procurorii anticorupţie, printre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din Iaşi. Erau administratori la firme în plină ascensiune, cu cifre de afaceri foarte mari.
Când procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie, instituţie cunoscută acum ca Direcţia Naţională Anticorupţie, i-au arestat pe cei doi, totul s-a năruit pentru ei. Băncile le-au luat aproape totul, firmele au intrat în insolvenţă, partenerii de afaceri au fugit.
Bebi Romanţov şi Vasile Iftodie vor acum dreptate. Primul dintre ei solicită despăgubiri de 2,6 milioane de euro, în timp ce al doilea de şapte milioane de euro.
“Din cauza situaţiei create şi a fricii, prietenii mei, deveniţi ulterior coinculpaţi, au început să aibă îndoieli privind încrederea pe care mi-au acordat-o. În toată această perioadă, părinţii mei, oameni corecţi, ce n-au încălcat niciodată legea, au fost foarte speriaţi, fiind depăşiţi de orice explicaţii raţionale le-aş fi oferit”, a povestit Vasile Iftodie.
Acesta a spus că după mai bine de un an de arest, a ajuns în libertate de la un om de afaceri prosper la un om de rând, nevoit să ia totul de la capăt.
“Nu am avut niciun venit până în aprilie 2004, când am reuşit să mă angajez cu 1.550 de lei, cu mult sub pregătirea mea”, Vasile Iftodie, reclamant împotriva statului român
Înainte de a fi arestat de PNA în ”Dosarul Zahărului”, Bebi Romanţov avea o agenţie de turism şi era unul dintre cei mai apreciaţi tineri afacerişti din Iaşi. După 283 de zile de arest a pierdut totul.
“Sunt 283 de zile din viaţa mea pe care nimeni nu mi le poate restitui. Dar ceea ce este probabil şi mai grav este faptul că această situaţie, determinată de ceea ce eu consider un abuz al organului de cercetare penală sau cel puţin o gravă eroare a atras o serie de alte consecinţe deosebit de grave pentru mine”, a menţionat Romanţov. Acesta a mai precizat că din cauza "Dosarului Zahărului" şi-a pierdut nu numai afacerea, ci şi mai multe bunuri sau terenuri.
“Fiecare zi de arest are o valoare imensă pentru cel lipsit de libertate. O valoare şi mai mare au acele zile de arest pentru mine, în contextul în care ele au însemnat nu doar întreruperea ascensiunii mele în mediul de afaceri, ci chiar o prăbuşire a carierei mele”, a mai spus Romanţov.
Procurorul care a instrumentat cazul – 17.000 de lei pensie
"Dosarul Zahărului" a fost unul dintre cele mai celebre dosare instrumentate de PNA la nivel naţional la acea vreme. Procuror de caz a fost Gheorghe Şuhan, care după finalizarea dosarului şi trimiterea lui în instanţă a şi fost avansat în funcţie ca adjunct la structura centrală. Şuhan este pensionar acum, însă activează ca avocat la Iaşi. Are o pensie de la stat de 17.000 de lei!
În 2002, Şuhan punea sub învinuire 22 de persoane, jumătate din ele în stare de arest, pe care le acuza că au pus pe picioare o reţea specializată în obţinerea unor credite bancare frauduloase. Capul reţelei, la acea vreme, era considerat Vasile Iftodie, care ar fi luat sume considerabile de la bănci, ilegal, pentru a putea deţine monopolul pe piaţa zahărului din zona Moldovei. În reţea ar fi fost implicaţi şi mai mulţi funcţionari bancari.
Prima sentinţă în “Dosarul Zahărului” a venit în 2009 şi a fost dată de Tribunalul Iaşi. În total, inculpaţii au primit 145 de ani de puşcărie. În apel, Curtea de Apel Iaşi a modificat sentinţa radical şi i-a achitat pe toţi. Sentinţa finală a fost luată în vara anului 2012, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, atunci când achitările au devenit definitive, nemaiexistând cale de atac.