Iaşi: Regiunea pe scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai importante ştiri din ediţiile regionale din Moldova ale cotidianului „Adevărul de Seară”.

Bacău

Oraşul, ameninţat de cerşetori


Mulţi băcăuani se plâng că nu mai au linişte când merg pe stradă, când ies la cumpărături sau merg la biserică şi nici când  se află cu maşina într-una din marile intersecţii ale oraşului. Motivul îl constituie numărul tot mai mare de cerşetori prezenţi în aceste locuri. Sătui de agresivitatea, verbală sau fizică, de care au parte zilnic pe stradă, peste 50 de persoane au făcut reclamaţii la Poliţia Primăriei Bacău.

Botoşani

Peste 1.000 de liceeni migrează în alte oraşe


Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Botoşani în fiecare an peste 1.000 de absolvenţi de liceu din judeţ se îndreaptă către oraşe cu oferte academice foarte atractive. „Numai în acest an avem 3.400 de elevi înscrişi la examenul de bacalaureat, din care probabil jumătate vor urma studii universitare. Este nevoie de o universitate de stat la Botoşani care ar da posibilitatea mai multor absolvenţi să urmeze o facultate”, a spus Ada Macovei, inspector general al IŞJ Botoşani.

Iaşi

Bilanţul ploilor din weekend


Ploile de la sfârşitul săptămânii trecute au avariat 16 case la Târgu Frumos şi 60 de anexe gospodăreşti iar o persoană a fost lovită de fulger în comuna Costeşti. Efectele vijeliei din acest weekend vin după aversele de ploaie înregistrate joia trecută în aceeaşi zonă, când grindina a afectat peste 4.000 de hectare de teren agricol.


Neamţ

Bronzul de munte costă dublu la ştrand


Pietrenii plătesc dublu pentru accesul în Ştrandul Tineretului faţă de anul trecut. Cinci ore de plajă în weekend, pentru o familie formată din patru membri, cu doi copii mai mici de 14 ani, costă 63 de lei: 20 de lei parcarea, şase lei intrarea în ştrand a părinţilor şi încă doi lei pentru copii, 10 lei baia în bazinul mare şi alţi cinci în bazinul mic, 20 de lei închirierea şezlongurilor pentru adulţi. La acestea se pot adăuga sucurile şi mâncarea consumată în incinta bazei de agrement, totul depăşind 100 de lei în cel mai bun caz.

Suceava

Cinci conducte de apă sparte în trei zile


Weekend-ul care tocmai a trecut a însemnat o perioadă de coşmar pentru mii de suceveni din trei cartiere ale oraşului. Din cauza vechimii, cinci ţevi de apă rece s-au spart, lăsându-i pe localnici fără apă mai multe zile. „Timp de trei zile atât apa rece, cât şi cea caldă au fost închise. Noroc că am avut prieteni în alte zone ale oraşului căci altfel începeam să miros urât“, s-a plâns Manuela Georgescu, studentă.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite