Iaşi: Intervenţii rapide pe banii Uniunii Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Intervenţii rapide pe banii Uniunii Europene
Iaşi: Intervenţii rapide pe banii Uniunii Europene

Şase judeţe din nord-estul ţării vor beneficia de investiţii din fonduri nerambursabile pentru 47 de autospeciale de diferite tipuri.

Moldovenii ar putea beneficia de intervenţie mai rapidă în situaţii de urgenţă. Reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (MDRL) au semnat ieri cererea de finanţare pentru proiectul privind achiziţia de autospeciale, care va fi derulat la nivelul celor şase judeţe din Moldova în următorii doi ani.

„Este a doua regiune din ţară care semnează cererea de finanţare din cele opt. Echipamentele destinate judeţelor Regiunii Nord-Est ar trebui cumpărate cât mai repede pentru că există un deficit”, a precizat Răzvan Murgeanu, secretar de stat în cadrul MDRL.

Iaşiul ia partea leului
Cele mai multe fonduri pentru revin judeţului Iaşi, 2,2 milioane de euro, unde va funcţiona şi un centru de comandă şi control care va deservi întreaga regiune.

Din aceşti bani vor fi cumpărate cinci autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă de capacitate medie şi mărită, dar şi una complexă de intervenţie, descarcereare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă. Vor mai fi achiziţionate un echipament de cercetare şi un utilaj pentru descarcerări grele. Pentru toate cele şase judeţe: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui vor fi cumpărate în următorii doi ani 47 de autospeciale. Echipamentele vor fi distribuite în mai multe localităţi din fiecare judeţ pentru ca zonele să fie acoperite mai bine.

„Încă o cerere de finanţare de peste 4 milioane de euro va fi depusă pentru a obţine alte fonduri europene prin care vom mai cumpăra şi alte echipamente în cadrul acestui proiect prin care se doreşte diminuarea timpilor de intervenţie în situaţii de urgenţă”, a anunţat Constantin Simirad, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

În total, prin Programul Operaţional Regional, în Moldova vor ajunge în jur de 16 milioane de euro.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite