Eşecul răsunător al justiţiei române în faţa clanului Corduneanu. Cum au ajuns „mafioţii“ Moldovei să primească mai multe achitări decât condamnări

Eşecul răsunător al justiţiei române în faţa clanului Corduneanu. Cum au ajuns „mafioţii“ Moldovei să primească mai multe achitări decât condamnări

Clanul Corduneanu, la un termen de judecată de la Tribunal FOTO Ziarul de Iaşi

Clanul interlop Corduneanu de la Iaşi şi-a creat o imagine de invincibilitate în faţa legii după ce mai mulţi membri au fost achitaţi în instanţă, chiar şi pentru infracţiuni foarte grave. Ultimul caz de acest gen s-a înregistrat acum două zile, când unul dintre fraţi a fost achitat deşi fusese condamnat în primă instanţă la 14 ani de închisoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Văzut în Iaşi şi în regiune ca unul dintre cele mai influente clanuri interlope din Moldova, familia Corduneanu pare a fi invincibilă în faţa legii. În afara unor cazuri particulare în care membrii clanului au fost condamnaţi, justiţia română nu a reuşit, până acum, să se pună de acord cu privire la calitatea de grup infracţional organizat a familiei catalogată de procurori ca fiind „clan interlop”. Deveniţi celebri la nivelul anului 2010, când DIICOT îi prezenta ca o grupare infracţională cu activităţi diverse, atât în ţară cât şi în străinătate, Cordunenii au obţinut victorii importante în dosarele în care au fost judecaţi.

Ultima este cea a lui Petronel Corduneanu, unul dintre lideri, achitat pe 7 ianuarie, de Curtea de Apel Iaşi, pentru infracţiunile de crimă organizată pentru care a fost trimis în judecată. În cazul său, judecătorii Adrian Chiriac şi Andreea Trifan au considerat că infracţiunea de „constituire a unui grup infracţional organizată” nu există. Petronel Corduneanu a fost găsit vinovat pentru două fapte de şantaj vechi de mai bine de un deceniu, însă care, în viziunea judecătorilor s-au prescris. În acelaşi dosar, alături de interlop a mai fost judecat un „locotenent” al clanului, Marian Tiugă – fost cumnat al Cordunenilor, care a primit o sentinţă definitivă de 9 ani de închisoare. Acesta nu a fost însă găsit pentru a fi încarcerat, fiind cel mai probabil fugit din ţară. 

Sentinţe diametral opuse

„Oricât de radicală ar părea în ochii opiniei publice, este o soluţie firească, perfect legală, şi care vine să pună capăt calvarului prin care a trecut domnul Petronel Corduneanu şi familia sa în toţi aceşti ani în care simpla apartenenţă la familia Corduneanu a constituit temei pentru nenumărate abuzuri şi idei preconcepute despre persoana acestuia“, a precizat Alexandru Rîşniţă, avocatul lui Petronel Corduneanu.



Achitarea interlopului vine după ce, acum doi ani, Tribunalul Iaşi dispunea, în acelaşi dosar, cu aceleaşi probe, condamnarea sa la 14 ani de închisoare cu executare. Judecătoare de atunci, Lorena Tarlion, ajungea la concluzia că gruparea Corduneanu este una infracţională bazându-se în special pe declaraţiile martorilor cu identitate protejată.

„Din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă faptul că a fost înfiinţată o reţea de criminalitate organizată, structurată cu activitate naţională ş transfrontalieră (Italia, Spa­nia, Irlanda, Austria, Germania) al cărei scop era cel al comiterii de infracţiuni sau determinării la acte infracţionale, în vederea obţinerii de importante beneficii materiale şi financiare“, a motivat judecătoarea Tarlion. Întreg probatoriul la care făcea referire judecătoarea era şi este în strânsă legătură cu un alt dosar al Cordunenilor, în care sunt inculpate 27 de persoane, printre care şi liderii grupării. Acel dosar a fost soluţionat în primă instanţă la Tribunalul Maramureş în martie 2016, la o lună după pronunţarea sentinţelor dure de la Iaşi. Au fost condamnaţi la Maramureş 25 dintre cei 27 de membri, însă pentru alte fapte decât „constituirea unui grup infracţional organizat”. 

În motivarea respectivei decizii se invoca lipsa de probe: „Tribunalul remarcă faptul că în prezentul rechizitoriu legătura familială între inculpaţi capătă valenţe in­fracţionale, fără însă a exista un suport probator al acestui aspect, de foarte multe ori, actul de inculpare rezumându-se la simple afirmaţii, nesusţinute de probe concludente şi suficiente“.

Lista de achitări

În prezent, dosarul celor 27 de acuzaţi se judecă în apel, la Curtea de Apel Cluj, avocaţii cerând, pe lângă menţinerea achitării pentru infracţiunea principală şi constatarea prescripţiei faptelor pentru care Cordunenii au fost condamnaţi. De pildă, Costel Corduneanu – considerat capul grupării, a primit opt ani de închisoare de la instanţa de fond, însă faptele sale sunt mai vechi de un deceniu, existând posibilitatea prescripţiei până la decizia definitivă. Totul depinde de încadrările juridice care vor fi făcute, precum şi de data efectivă când se va pronunţa o decizie definitivă.

Pentru Corduneni, achitările obţinute în instanţă sunt o obişnuinţă. Costel Corduneanu şi fratele său Vasilică Călin au câte două achitări la activ, în dosare ale DIICOT şi DNA. Ei au şi fost, de altfel, despăgubiţi de stat pentru perioadele de arest preventiv petrecute în dosare în care au fost declaraţi nevinovaţi de justiţiei. Un alt membru, Adrian Corduneanu, a primit şi el despăgubiri acum mai mulţi ani, după o achitare primită într-un dosar de tâlhărie.

Autorităţile au avut şi alte bâlbâieli în raport cu clanul. În 2014, Costel Corduneanu era reţinut pentru 24 de ore de DIICOT într-un dosar de trafic de arme, însă eliberat de instanţă din lipsă de probe. De asemenea, săptămâna trecută, Petronel Corduneanu a fost şi el reţinut de Poliţie pentru şantaj însă eliberat de îndată de procurori, din lipsă de probe, fără să fie dus măcar în faţa instanţei.

Istoria dosarului

Cordunenii au început lupta cu justiţia în 2010, atunci când au fost trimişi în judecată de procuroul Vasile Chifan, pe atunci procuror la DIICOT. La acel moment, dosarul Cordunenilor era cel mai voluminos realizat vreodată de un Parchet din România, din acest motiv fiind realizate mai multe disjungeri. 

Din acest motiv, Petronel Corduneanu şi Marian Tiugă au fost judecaţi într-un dosar distinct de cel „mamă”. Acuzaţiile concrete ale celor doi au fost că ar fi coordonat reţeaua de hoţi a clanului, care la începutul anilor 2000 ar fi strâns sute de mii de euro din furturi de buzunare comise în mai multe state europene. Inclusiv FBI ar fi lucrat la acest caz, oferind date despre tranzacţiile cu bani furaţi. În nenumărate rânduri, Cordunenii – invocând şi anumite victorii din justiţie, au strigat că sunt hăituişi de Poliţie şi Parchet şi că acuzaţiile de cirmă organizată nu ar fi reale. 

Mai puteţi citi:

Clanul Corduneanu, mângâiat pe creştet de judecători. Mai multe achitări în cel mai mare dosar de crimă organizată din ţară. Costel Corduneanu: 8 ani

Cum terorizează clanul Corduneanu Iaşiul încă din anii '90. Gruparea mafiotă funcţionează după reguli de tip Al-Qaeda şi are legături nefireşti cu lumea justiţiei

Averea colectată de bandele de hoţi ale clanului Corduneanu, descoperită cu ajutorul FBI. Interlopii au furat 1,6 milioane de euro din 34 de ţări

Fiul directorului de la Filarmonica Iaşi, audiat alături de un membru al clanului Corduneanu într-un dosar de trafic de droguri UPDATE

Clanurile care conduc Moldova. Cine sunt Corduneanu, Mararu sau Hassan

O femeie "le-a mâncat banii" Cordunenilor (UPDATE)

Reţeta Clanului Corduneanu de a scoate bani de pe urma hoţilor/ INTERCEPTĂRI ŞOC

EXCLUSIV Costel Corduneanu, de la medalii la cătuşe (VIDEO)

Clanul Corduneanu se regrupează pe Facebook după ce a scăpat de puşcărie

Vipurile interlopilor la petrecerile clanului Corduneanu (VIDEO ŞI AUDIO)

Clanul Corduneanu a fost pus în libertate (UPDATE)

Costel Corduneanu către un ofiţer de Poliţie: „Eu păstrez liniştea în oraş"

 

citeste totul despre: