De ce nu va scăpa Iaşiul de maidanezi în următorii 20 de ani. Calculul care arată câţi câini sunt în realitate pe străzile Capitalei Moldovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Singurul proiect consistent elaborat de Primăria Iaşi în ultimii zece pentru problema câinilor maidanezi datează din 2005. Atunci a fost făcută şi singura estimare credibilă a numărului de animale fără stăpân care trăiesc pe străzile oraşului. Conform planului respectiv, Iaşiul ar fi trebuit să scape de "comunitari" până în 2012.

Oficialii Salubris, societatea din subordinea Primăriei Iaşi care gestionează câinii comunitari, au elaborat în 2005 un proiect complex, singurul în istoria administraţiei Gheorghe Nichita, pentru rezolvarea problemei.

Potrivit datelor de atunci, rezultate în urma unor numărători ale animalelor efectuate în toate cartierele oraşului şi procesate ulterior statistic, în Iaşi existau 7.000 de patrupede fără stăpân, număr istoric la acel moment.

În faza a doua, cei de la Salubris au gândit un plan pentru eliminarea animalelor de pe străzi. Proiectul presupunea inclusiv construirea în zona Bucium a unei rezervaţii uriaşe pentru animale, evaluate la 10 milioane de lei.

În plus, municipalitatea a calculat că se vor strânge zilnic de pe străzi 20 de maidanezi, o parte rămânând la padoc, o tranşă eutanasiată, iar altă parte fiind eliberată după sterilizare. Chiar şi aşa, rata realistă de împuţinare a populaţiei de câini de pe străzi era de 1.000 de exemplare anual.

"Am realizat un grafic care ia în considerare rata de înmulţire, numărul câinilor care se întorc în stradă şi alte câteva variabile şi, pe baza rezultatelor, am tras concluzia că problema ar putea fi rezolvată în cam 7 ani", a declarat în 2005 Ion Apostol, directorul de atunci şi actual al societăţii Salubris.

Incompetenţă din partea Primăriei Iaşi în problema câinilor comunitari. Noul padoc al oraşului, aflat în construcţie de patru ani, a ajuns o ruină

Numai că de planul Salubris s-a ales praful. Proiectul rezervaţiei de pe Bucium a căzut, numărul de câini strânşi zilnic de pe străzi este mult mai mic, iar în plus a apărut şi problema câinilor care ar fi aruncaţi la marginea Iaşiului de edilii unor comune sau oraşe învecinate.

Că problema a fost total scăpată de sub control stau mărturie şi estimările contradictorii ale şefilor Primăriei făcute în privinţa populaţiei de câini comunitari, care oscilează între 3.000 şi 50.000 de exemplare. Ultima estimare "a fost aruncată" chiar de către primarul Nichita în urmă cu doi ani.

În lipsa unei estimări realiste, statistica ar putea ajuta la estimarea populaţiei de maidanezi din Iaşi. În 2004, anul în care s-au făcut calculele pentru proiectul câinilor comunitari, au fost tratate la Cabinetul Antirabic din cadrul Spitalul de Boli Infecţioase 800 de persoane muşcate de animale. 

Iaşiul, capitala de provincie a câinilor maidanezi. 150 de ieşeni sunt vaccinaţi antirabic în fiecare lună

În 2013, în primele opt luni ale anului, la acelaşi cabinet au ajuns 1.658 de persoane. Respectând proporţionalitatea, ar rezulta că până la sfârşitul anului în curs vor trece pe la Infecţioase 2.400 de ieşeni muşcaţi de animale, majoritatea câini maidanezi. Conform regulei de trei simplă, reiese că pe străzile oraşului Iaşi există în acest moment în jur de 21.000 de câini fără stăpân.

În teorie, dacă planul elaborat în 2005 de Salubris ar fi funcţional în acest moment, populaţia de câini comunitari nu ar putea scădea cu mai mult de 1.000 de exemplare anual, deci problema, potrivit unicei soluţii înaintate de municipalitatea, ar fi eradicată în 2033.

Sub presiunea tragediei de la Bucureşti, oficialii Salubris au raportat ieri că au capturat de pe străzile Iaşiului 7.775 de câini în cursul anului 2012, ceea ce înseamnă o medie de 21 de patrupede prinse zilnic, în condiţiile în care s-ar lucra în fiecare zi a anului. Raportarea este greu credibilă, dacă luăm în seamă că la Bucureşti, după decesul copilului de 4 ani, hingherii au reuşit să se întoarcă într-o zi la padoc cu 30 de câini prinşi, după ce au muncit mai mult ca niciodată, aflaţi în lumina reflectoarelor mass-media. În plus, administraţia locală din Bucureşti are la dispoziţie patru maşini performante pentru hingherit, în condiţiile în care la Iaşi nu există decât două, şi acelea depăşite moral, şi un număr semnificativ mai mic de angajaţi.

Oficial, de la bugetul Primăriei Iaşi, este alocat în 2013 pentru câinii maidanezi un fond de 1,2 milioane de lei.

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite