Cum arată „închisoarea“ de lux în care stă baronul Nichita. Vila edilului PSD este evaluată la peste 300.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul de Iaşi, Gheorghe Nichita FOTO Mediafax
Primarul de Iaşi, Gheorghe Nichita FOTO Mediafax

Primarul de Iaşi, Gheorghe Nichita, a fost trimis în arest la domiciliu de către judecătorii Curţii de Apel Bucureşti şi este obligat să nu părăsească fără încuviinţare proprietatea sa luxoasă, situată în Copou, cea mai selectă zonă rezidenţială a Iaşiului.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis vineri, 8 mai, ca primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita (59 de ani), să fie plasat în arest la domiciliu pentru perioada standard prevăzută în Codul Penal, de 30 de zile. Judecătorii au înlocuit, astfel, la cererea procurorilor DNA, cercetarea sub control judiciar dispusă pe 1 mai la Tribunalul Bucureşti, iar Nichita îşi va petrece următoarele cel puţin 30 de zile într-o vilă de lux din cartierul ieşean Copou, alături de fosta sa soţie, Florentina.

Nichita nu poate să părăsească vila din Copou decât în condiţii speciale, după ce obţine acceptul magistraţilor.

Primarul Iaşiului deţine o vilă cotată în acest moment la 250.000 - 300.000 de euro. În perioada de boom imobiliar, proprietatea a fost evaluată la jumătate de milion de euro. Experţii imobiliari spun că, dacă primarul ar scoate la vânzare casa acum ar obţine lejer 300.000 de euro, chiar mai mult dacă n-ar vrea s-o vândă urgent.

Valoarea casei este ridicată de amplasamenul excelent, cartierul Copou, cea mai exclusivistă zonă rezidenţială a Iaşiului. Numai terenul pe care este construită, cu suprafaţa de 477 de metri pătraţi, ar putea fi vândut cu aproximativ 150.000 de euro.

Casa a fost fost dobândită în anul 1984, într-o perioadă în care Gheorghe Nichita era un simplu dispecer la Apă-Canal Iaşi, dar îşi începea ascensiunea spre funcţia de director al regiei, pe care a condus-o între 1997 şi 2003. Vilei i-a fost adăugat un foişor de 16 metri pătraţi în 2011.

Presa locală a semnalat în mai multe rânduri că strada Petre Andrei, acolo unde se află vila primarului, are mereu prioritate la deszăpezire şi la curăţenie, spre revolta vecinilor aflaţi la doar câţiva zeci de metri distanţă.

Niciun ziarist n-a fost invitat până acum în casa primarului (foto jos), dar se zvoneşte în oraş că interiorul vilei este înţesat cu opere de artă cumpărate de primar cu discreţie de-a lungul timpului.

image

De altfel, Nichita menţionează în declaraţia de avere tablouri semnate de Craiu, Alupei, Podoleanu, Hatmanu, Agafiţei, Cămăruţ sau Tofan, plus „obiecte de artă decorativă, inclusiv statuetă ceramică“, cărora le estimează o valoare totală de 8.000 de euro.


Aşa arăta vila primarului Nichita în urmă cu câţiva ani, înainte de refacerea părţii frontale

image
image

Strada din cartierul rezidenţial pe care se află locuinţa lui Gheorghe Nichita, plasat în arest la domiciliu FOTO Adevărul

image
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite