Iaşi: Studenţii, între cursuri şi goana după vize
0Pentru studenţii care s-au cazat zilele trecute formalităţile nu s-au încheiat. Ei umblă acum să-şi pună vize de flotant.
Citeşte şi:
Studenţii, zugravi de nevoie în cămin
Liste de aşteptare pentru locul în cămin
Mii de căminişti din Copou depun documentele necesare pentru obţinerea vizei de flotant. Datele de identificare ale tinerilor sunt adunate de poliţişti, iar actele cerute studenţilor sunt buletinul şi foaia de şedere, obligatorii pentru primirea vizei.
„Ni s-au luat deja buletinele şi am înţeles că va dura aproximativ două săptămâni demersul. Nu am plătit nimic", a afirmat Elena D., studentă din Bacău. Toate datele sunt înregistrate atât la cămin, cât şi în evidenţele Biroului de Poliţie pentru Centrul Universitar, care are în vizor campusurile din Iaşi.
Ce acte li se cer străinilor
„Acum se înregistrează toate persoanele care au primit cazare. Pentru că vorbim de mii de studenţi, operaţiunea va dura aproximativ două săptămâni. După ce vom încheia, vom începe verificările în cămin. Vor fi controale inclusiv din partea Poliţiei şi ale Serviciului de Audit", a afirmat Octavian Vlahopol, administratorul căminului T13 din Tudor Vladimirescu.
Tinerii din Republica Moldova care vin să studieze în Iaşi trebuie să-şi facă drum şi pe la Serviciul de Imigrări din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Aici, flotanţii trebuie să se prezinte cu o adeverinţă de student, o adeverinţă medicală, o copie după paşaport şi una după contractul pentru spaţiul de locuit. Taxa pentru dreptul de şedere este de 4 lei pentru bursieri, iar cei care nu au bursă trebuie să achite 120 de euro.
„Aceştia vor mai achita 230 de lei pentru permisul de şedere şi trebuie să adauge la dosar dovada mijloacelor de întreţinere", a afirmat comisarul Sorin Gaiţă de la Serviciul de Imigrări Iaşi. Dintre străinii care vin în Iaşi, cei mai mulţi sunt din Republica Moldova. Anul acesta, pe la Imigrări vor trece aproape 1.600 de moldoveni.
Amenzi pentru cei care nu vin la vizat
Studenţii străini care nu fac demersurile la timp pentru obţinerea vizei riscă amenzi, care cresc pe măsură ce întârzierea se prelungeşte. „Sancţiunile pornesc de la 100 de lei şi pot ajunge şi la 400 de lei", a afirmat comisarul Sorin Gaiţă.