Iaşi: Semafoarele ar putea fi oprite noaptea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Semafoarele ar putea fi oprite noaptea
Iaşi: Semafoarele ar putea fi oprite noaptea

Comisia de Circulaţie va analiza în următoarea şedinţă posibilitata ca în cursul nopţii semafoarele să fie trecute pe galben intermitent. Această decizie este luată în calcul după ce

Comisia de Circulaţie va analiza în următoarea şedinţă posibilitata ca în cursul nopţii semafoarele să fie trecute pe galben intermitent.

Această decizie este luată în calcul după ce au fost înregistrate numeroase plângeri ale ieşenilor privind sunetul produs de dispozitivele pentru nevăzători montate recent la mai multe semafoare din oraş. „Va fi făcută o analiză asupra traficului în marile intersecţii în cursul nopţii. Dacă datele ne vor permite, vom lua măsura de a trece semafoarele pe galben intermitent de la ora 23.00 până dimineaţă, pentru a nu mai deranja ieşenii care locuiesc în zonele în care au fost montate dispozitive acustice. Această hotărâre va fi discutată la nivelul Comisiei de Circulaţie“, a spus Andrei Trofor, purtătorul de cuvânt al Primăriei. Dispozitivele acustice pentru nevăzători au fost cumpărate printr-un proiect cu finanţare europeană şi trebuiau montate în principalele intersecţii pe traseul Tudor Vladimirescu - Copou.  

Pentru că au fost înaintate solicitări către municipalitate, dispozitivele acustice au fost montate şi în alte mari intersecţii pe unde trec mai des persoanele cu dizabilităţi. Imediat după amplasarea acestora, ieşenii care locuiesc pe B-dul Independenţei s-au plâns de sunetul produs în timpul nopţii. Valoarea celor 40 de dispozitive s-a ridicat la peste 100.000 de lei.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite