Copiii bolnavi, primiţi cu gropi la „Sf. Maria“
0Începând de astăzi „Adevărul de Seară“ vă prezintă situaţia din spitalele ieşene, instrumentarul uzat, mobilierul învechit şi încăperile nereabilitate de zeci de ani. Aflaţi care sunt părerile pacienţilor şi cum răspund managerii instituţiilor medicale la acest subiect. Părinţii care vin cu cei mici la tratament spun că holul de la etajul III al Spitalului de Pediatrie arată ca acum 40 de ani, plin de cratere.
Adrian Gabriel Cuţubanu (36 de ani) a fost pacient al Spitalului „Sf. Maria" pe când era copil. De atunci nu a mai pus piciorul în instituţia medicală până zilele trecute, când a venit cu fiica lui la un control ORL. „Spitalul aceasta este exact aşa de când mă ştiu. Când eram copil am venit aici şi arăta la fel. Au trecut ceva ani de atunci, acum am venit cu propriul meu copil, dar spitalul nu a suferit nicio schimbare", spune bărbatul.
Adrian Cuţubanu şi fiica lui stau de ore bune la rând
Gropile de pe jos, pereţii scorojiţi şi vopseaua îngălbenită de pe uşile vechi de la cabinet l-au speriat pe tatăl micuţei. „Nu mi se pare normal să vii la spital şi să ai parte de asemenea condiţii. Nu se aseamănă nici pe departe cu ceea ce ar trebui să fie un spital pentru copii", spune Adrian Cuţubanu.
Peisaj de ghetou la Spitalul de Copii
Condiţiile din Spitalul de Copii „Sf. Maria" îi lasă pe părinţi fără cuvinte. Pe holul de la etajul III, unde este Clinica de Chirurgie şi Ortopedie, părinţii îşi ţin copiii în braţe pentru a-i feri de gropile de pe jos. Îşi aţintesc privirea pe uşa cabinetelor şi refuză să se uite în jur.
Linoleumul care trebuia să astupe găurile din ciment este rupt şi şters după 40 de ani în care s-a păşit pe el. Alături de uşa îngălbenită de vechime a cabinetului ORL, muncitorii au zidit o intrare şi au văruit în grabă.
Linoleumul este rupt, iar gropile sunt la tot pasul
„Nu este un mediu sanitary adecvat. Vorbim despre un spital pentru copii, iar condiţiile de aici sunt jalnice. Trebuie să avem grijă de ce perete ne sprijinim pentru că se scorojesc şi trebuie să ne uităm atent pe unde călcăm. Este de neconceput să ne izbim de o aşa imagine în spital", spune Alina, mămică.
Citeşte şi:
Iaşi: Spitalul unde pacienţii sunt internaţi ca la hotel
Pacienţii înghesuiţi de la Spitalul de Recuperare Iaşi: „Ne vom interna
post-mortem“ (VIDEO)
Coadă la aparatul de prelungit viaţa
Conducerea spitalului susţine că secţia va fi reabilitată în viitorul apropiat
Managerul de la Pediatrie recunoaşte că etajul III arată jalnic. „Mie, ca manager, mi-e ruşine cu acest sector. Mi-e groază când trebuie să păşesc prin gropile alea", spune Valentin Munteanu. Acesta susţine că acest sector ocupă prima poziţie pe lista lui de priorităţi. Pentru reabilitare, directorul de la Spitalul „Sf. Maria" crede că este nevoie de aproximativ 100.000 de euro.