Video VIDEO Tărâmul legendar din Retezatul Mic, stăpânit de capre negre. Imaginile splendorii iernii la Piatra Iorgovanului
0Traseul spre Vârful Piatra Iorgovanului, aflat la peste 2.000 de metri, oferă călătorilor unele dintre cele mai frumoase privelişti din Masivul Retezat şi şansa de a vedea numeroasele capre negre care stăpânesc munţii.
Turmele de capre negre stăpânesc vârfurile acoperite cu zăpadă din Retezatul Mic, iar priveliştea sălbăticiei este impresionantă.
O arată imaginile realizate de Marius Turc şi Ioan Benea Jurca, în aceste zile, pe traseul spre Vârful Piatra Iorgovanului (2014 metri), unul dintre cele mai frumoase locuri ale masivului.
„A fost cea mai frumoasă tură de iarnă de până acum, totodată şi cea mai grea. Am plecat de la o zapadă de peste un metru pe un traseu pe care nu am mai fost, pe o cărare care nu exista. Fiecare pas era o încercare cu tine însuţi, fiecare miscare era gândită deja de inainte , si cu toate astea am ajuns pana acolo sus unde visam să fim”, spune Marius Turc, care împreună cu amicii săi a urcat în Retezatul Mic şi a imortalizat în imagin frumuseţea înălţimilor.
Capre negre în Masivul Retezat
Foto: Marius Turc.
Vârful Oslea, văzut de sub Piatra Iorgovanului
Piatra Iorgovanului se află în zona de sud a Parcului Naţional Retezat, zona calcaroasă în care predomină peşterile, cheile şi ponoarele, nu lacurile glaciare. Numele ei a fost dat de legenda eroului Iovan Iorgovan, similar în mitologia românească lui Hercule, un personaj.
Foto: Marius Turc.
„Legenda vorbeşte despre şarpele cu nouă capete care înconjura muntele Şarba (Oslea). Se spune că Iorgovan i-a săgetat pe rând câte un ochi până când şarpele, cuprins de frică, a luat-o la fugă pe la furca Alunului unde i se mai cunoaşte dâra şi acum”, scrie etnograful N.D. Spineanu, explicând una dintre nenumăratele variante ale mitului lui Iorgovan, cunoscute în zona Banatului montan, a Olteniei şi în sudul judeţului Hunedoara.
Foto: Ioan Benea Jurca.
Foto: Ioan Benea Jurca.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Au trecut opt decenii de la înfiinţarea Parcului Naţional Retezat, primul parc naţional din România. Aflat printre cele mai frumoase ţinuturi din România. Retezatul i-a impresionat pe marii savanţi ai României interbelice, care au militat pentru protejarea lui strictă.
VIDEO Iarna de vis din Retezatul Mic. Cele mai frumoase privelişti de pe munte
Peisaje de basm se dezvăluie călătorilor care ajung în aceste zile în Retezatul Mic. Cele mai înalte vârfuri ale Retezatului sunt acoperite cu un strat consistent de zăpadă, iar turiştii se pot apropia de ele, urcând la Şaua Iepei (1.950 de metri) pe un traseu accesibil excursiilor de o zi.
Lacul Gura Apelor din Munţii Retezat, unul dintre marile proiecte hidroenergetice din România secolului XX, oferă în această perioadă privelişti impresionate. Apele sale s-a retras şi scot la iveală mărturii despre eforturile depuse pentru amenajarea sa.