Ritualurile erotice şi macabre prin care tracii îşi venerau zeii. Ce rol aveau orgiile sexuale în practicile strămoşilor noştri

Tracii îşi venerau zeii prin numeroase ritualuri care au stârnit uimirea autorilor antici. Unele implicau orgii sexuale, în timp ce altor zei li se ofereau sacrificii umane. A existat o mare diferenţă culturală între geţii din nordul Dunării şi celelalte triburi tracice, susţin istoricii.

Cele mai importante zeităţi ale tracilor au fost Bendis, Dinonysos, Kotys, Sabazios şi Zamolxis (Gebeleizis), informează istoricii, însă nu toate erau venerate în aceeaşi măsură în ţinuturile ocupate de triburile tracice. Potrivit istoricului Mircea Eliade, existau mari diferenţe între credinţele tracilor de la nord de Dunăre şi tracii din sud. Zeii Sabazios, Bendis şi Cotys precum şi personaje ca Dionysos şi Orfeu, cărora li se atribuia origine tracică, proveneau din Tracia de Sud, iar cultul lor era mai puţin răspândit în ţinuturile Daciei, în timp ce Zamolxis (Gebeleizis) era asociat spiritualităţii geto-dacice.

Orgii, travestiţişi băi de noroi

Bendis a fost zeiţa căsătoriilor la traci, potrivit istoricilor. În mitologia dacică era adorată ca zeiţă a Lunii, a pădurilor, a farmecelor, a nopţii şi a vrăjitoriei. Un bust din bronz descoperit în ruinele cetăţii dacice Piatra Roşie o înfăţişează cu sâni proeminenţi, ceea ce ar însemna că ea putea fi patroana dragostei şi a maternităţii. Cultul zeităţii Bendis era răspândit însă până la Atena şi în Asia Mică, în Bithinia. Pe reliefuri şi statuete mici, Bendis este reprezentată purtând veşminte trace şi cu un coif ascuţit, scriu istoricii.

Sabazios era un zeu venerat la traci ca fiind "Eliberatorul" de anotimpul rece. Sabazios era patronul solar al cailor, iar sanctuarele sale din munţi aveau forma unei rotonde cu acoperişul deschis, ce permiteau soarelui să lumineze altarele, iar noaptea, pe aceste altare ardeau făclii. În cinstea sa, tracii organizau ceremonii care cuprindeau o purificare prin ungerea cu noroi, afirma istoricul Mircea Eliad

Kotys (Kotyto) era o zeitate a nopţii şi a fertilităţii venerată de unele triburi tracice printr-o sărbătoare dedicată purificării care implica orgii nocturne şi băi. „Cât priveşte Kotys (sau Kotyto) se ştie că aveau loc orgii în cinstea lui, în cursul cărora bărbaţii se deghizau în femei. Ere o divinitate celestă masculină, pentru tracii de nord, în timp ce la tracii din sud ea era feminină pentru că a fost identificată cu Hera”, menţionau Mircea Eliade şi Ioan Culianu, în volumul Dicţionar al religiilor, (Humanitas, 1993).

Zeul plăcerilor din Tracia

Dionysos a fost marele zeu olimpian al vinului, vegetaţiei, plăcerilor şi petrecerilor, venerat şi de traci. În reprezentările antice, el apărea înconjurat de satiri şi menade (nimfe). Festivităţile ţinute în cinstea lui Dionysos, numite misterele dionisiace, serbările dionisiace sau dionisii, urmăreau eliberarea de inhibiţii şi constrângeri sociale. Despre agatârşii, populaţie antică localizată pe teritoriul Transilvaniei, istoricii afirmau că erau adoratori ai zeului Dinonysos. Tracia era locul de naştere al zeului, căruia i se acorda o mare însemnătate.

„Tracii beau vin neamestecat deloc şi îl împrăştie pe hainele lor, socotind că este o deprindere frumoasă şi aducătoare de fericire“, afirma istoricul antic Platon. În vremea regelui Burebista şi al marelui preot Deceneu, practicile dedicate zeului Dinonysos ar fi intrat în dizgraţie. „Ca o dovadă pentru ascultarea ce i-o dădeau geţii (lui Deceneu) este şi faptul că ei s-au lăsat înduplecaţi să taie viţa de vie şi să trăiască fără vin”, informa autorul antic Strabon.

Jertfele umane pentru zeul războiului

Un rol important în spiritualitatea dacilor l-a avut zeul războiului, asociat cu zeul romanilor Marte, menţionat ca zeu al geţilor de poeţii latini Ovidius şi Vergilius şi ca protector al ogoarelor şi al comunităţii. "Şi într-atât au fost de lăudaţi goţii, încât se spune că la ei s-a născut Marte, pe care înşelăciunea poeţilor l-a făcut zeu al războiului. De aceea spune şi Vergilius: „Neobositul părinte, care stăpâneşte câmpiile geţilor”. Pe acest Marte, goţii totdeauna l-au înduplecat printr-un cult sălbatic (căci victimele lui au fost prizonierii ucişi), socotind că şeful războaielor trebuie împăcat prin vărsare de sânge omenesc”, scria Iordanes, în Getica, potrivit autorilor volumului "Izvoare privind istoria României", publicat de Editura Republicii Populare Române, în 1964.

Zamolxis şi Gebeleizis

Marele zeu al dacilor era reprezentat, potrivit istoricului Ion Horaţiu Crişan, de un personaj masculin, în două ipostaze: aşezat pe un tron sau călare, îmbrăcat în armură. În stăpânirea zeului suprem intrau cerul, apele şi pământul. Numele zeului suprem al geto-dacilor putea fi Gebeleizis sau Nebelizis, indicat de autorul antic Herodot, în urmă cu două milenii şi jumătate. Ion Horaţiu Crişan susţinea că numele Gebeleizis (Nebeleizis) ar însemna zeul cerului furtunos. “Când tună şi fulgeră, geţii trag cu săgeţile înspre cer şi ameninţă zeul, deoarece cred că acolo sus nu este alt zeu decât al lor”, relata Herodot.

Potrivit unor cercetători, Zamolxis şi Gebeleizis erau unul şi acelaşi zeu, afirmaţie contrazisă de Eliade. „Gebeleizis este un zeu al furtunii sau mai degrabă un vechi zeu al cerului, patronul clasei aristocrate şi militare, iar Zamolxis era zeul Misterelor, maestrul iniţierii, care conferă imortalitatea”, scrie Mircea Eliade, în volumul „De la Zamolxis la Genghis-han”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică (1980).

„Sub numele de Gebeleizis, Zamolxis era totuşi un zeu celest. La fiecare patru ani, geţii îi trimiteau un mesaj prin mijlocirea sufletului unui luptător azvârlit în sus şi lăsat să cadă în vârfurile a trei suliţi. Dacă solul nu murea trebuia luat totul de la început. Războinicii geţi nu se temeau de moarte. Probabil, Zamolxis le propovăduise nemurirea sufletului celui ucis în luptă şi trimiterea sa într-un paradis despre care nu avem nicio descriere”, afirma Mircea Eliade.

Cultul lui Zamolxis era legat de regalitatea geto-dacă şi de aristocraţie, iar preoţii erau adeseori regi. Cel mai însemnat dintre ei, Deceneu, a fost consilierul regelui get Burebista (80 – 44 î. Hr.), afirma Mircea Eliade. "El i-a învăţat pe geţi cosmologia, astrologia, astronomia şi regulile unui misterios calendar descoperit între ruinele vechii capitale a regelui dac Decebal (m. 106 d. Hr.), Sarmizegetusa Regia. Un alt templu aparţinând aceloraşi ruine comporta o vastă sală subterană, care evoca probabil încăperea în care Zamolxis se retrăgea la fiecare trei ani simulându-şi dispariţia", menţionau Mircea Eliade şi Ioan Culianu, în volumul Dicţionar al religiilor, (Humanitas, 1993).

Lupii, animale sfinte
Lupii, dar şi alte animale considerate sacre, erau priviţi ca personificări ale zeităţilor. Se cunoştea un ritual iniţiatic, ce presupunea transformarea tânărului războinic în fiară. Tinerii îmbrăcau piei de lupi şi practicau un ceremonial magico-religios prin care venerau animalul sacru. “Nu era vorba numai de bravură, de forţă fizică sau de putere de a îndura, ci de o experienţă magico-religioasă care modifica felul de a fi al tânărului războinic. Acesta trebuia să-şi transmute umanitatea printr-un acces de furie agresivă şi terifiantă, care îl asimila carnasierelor turbate. Sunt deci de reţinut două fapte: pentru a deveni războinic redutabil se asmila magic comportamentul fiarei, în special al lupului şi se îmbrăca ritual pielea lupului fie pentru a împărtăşi felul de a fi al unui carnasier, fie pentru a semnifica preschimbarea în lup”, relata Mircea Eliade, în lucrarea sa ”De la Zalmoxis la Ghenghis Han”.

Vă recomandăm şi:

Cum a devenit Sarmizegetusa Regia un Stonehenge al românilor: fenomenele astronomice trăite intens şi sanctuarele enigmatice ale dacilor

Sarmizegetusa Regia este comparată tot mai des cu Stonhenge, celebrul monument neolitic din Anglia. În fosta capitală a Regatului Dac, zilele fenomenelor cereşti aduc numeroşi turişti, iar mulţi dintre ei susţin că aici, în munţii Orăştiei, resimt energia pozitivă.

Au fost dacii înţelepţi cu adevărat? Lecţiile de viaţă ale strămoşilor noştri: cum i-a înşelat Decebal pe romani cu ajutorul copacilor

O serie de relatări despre strămoşii noştri le pun în valoare calităţile intelectuale. Mărturiile contemporane consemnează şi întâmplări mai puţin obişnuite care descriu modul de gândire al dacilor şi al celorlalte triburi care ar fi ocupat în Antichitate unele dintre ţinuturile actuale ale României.

Cine a fost Deceneu, profetul fabulos din vremea lui Burebista. I-a învăţat pe daci să îşi cunoască viitorul prin semnele cereşti şi i-a făcut să renunţe la vin

Deceneu a fost una dintre cele mai cunoscute personalităţi din vremea regatului dac. A fost preot, astronom şi sfătuitor al regelui Buerbista, iar după moartea acestuia i-a urmat la domnie. Istoricii din Antichitate susţin că Deceneu a fost unul dintre reformatorii societăţii dacilor şi că i-ar fi convins pe aceştia să trăiască fără vin.