Câţi turişti au vizitat Cetatea Devei. Numărul vizitatorilor a crescut în 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetatea Devei. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Cetatea Devei. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Numărul vizitatorilor Cetăţii Devei a crescut în ultimele luni, potrivit autorităţilor locale, iar în acest an monumentul istoric va fi vizitat de mai mulţi oameni decât în 2016, când a înregistrat 187.000 de turişti.

Aproape 17.000 de turişti, români şi străini, au vizitat Cetatea Deva în luna septembrie 2017, arată datele statistice ale Serviciului Public Administrare Cetate, din cadrul Primăriei Deva.

Din totalul vizitatorilor, aproximativ două treimi au fost adulţi, un sfert copii, alţi 12la sută pensionari, iar restul persoane cu dizabilităţi şi turişti care au beneficiat de călătorii gratuite cu telecabina care facilitează accesul spre monument.

În prima lună a toamnei, aşezarea medievală a atras un număr de turişti aproape egal cu cel înregistrat în primele trei luni ale anului. Procentul vizitatorilor care folosesc telecabina pentru călătoria dus-întors a rămas constant în ultimele trei luni – 95 la sută.

De la începutul anului 2017, peste 170.000 de persoane au vizitat Cetatea Deva. „Numărul turiştilor s-a menţinut ridicat în perioada vacanţelor  - intervalul iunie-august, când monumentul istoric a atras mai mult de jumătate din totalul vizitatorilor înregistraţi în primele nouă luni ale anului (95.554 de persoane). Potrivit datelor oficiale din ultimii trei ani, luna august este perioada cu cea mai mare creştere a numărului de turişti”, a informat Primăria Deva.

Statistica nu include turiştii care vizitează Cetatea folosind traseele pedestre de acces la monument.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Topul gafelor care au stricat cele mai faimoase monumente. Cetăţile medievale cu termopane, refăcute după ureche

Castele medievale dotate cu termopane, aşezări antice blindate cu beton sau reconstruite după imaginaţia unor arhitecţi şi biserici pentru care finisajele au însemnat distrugerea picturi preţioase. Acestea sunt rezultatele celor mai controversate proiecte de restaurare din ultimii ani.

Cum au fost batjocorite marile cetăţi în trecut. Localnicii profitau de dezastrul aşezărilor, dar străinii se cutremurau

Mărturii din secolul al XIX-lea arată cum au fost distruse unele dintre cele mai importante cetăţi, castele şi biserici din vestul ţării chiar de către localnici. Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost vândută „pe bucăţi”, Cetatea Devei a fost demolată, Castelul Corvinilor a fost lăsat de izbelişte, iar biserica din Densuş a scăpat cu greu de la distrugere.

Topul celor mai periculoase monumente istorice din vestul României, locuri unde turiştii îşi riscă viaţa pentru o fotografie

Cele mai atractive monumente istorice din judeţ prezintă numeroase riscuri pentru cei care le vizitează. În Cetatea Devei, un tânăr a murit zdrobit de stânci, însă şi alte cetăţi şi castele din Hunedoara îi pot pune în pericol pe turiştii aventurieri.


 

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite