Răzvan Mirea pictorul inspirat de Australia
0A trăit trei ani printre aborigenii din Australia şi a creat o artă aparte: pictura organico – sacrală - geometrică. A vândut tablouri în Canada, Japonia, Danemarca şi Israel.
De profesie tehnician, Răzvan Mirea a fost dintotdeauna atras de pictură. A ajuns în Australia în 1997, după ce s-a căsătorit cu o australiancă. Pe tărâmul ţării-continent a înţeles că pictura înseamnă călătorie. „Nu poţi picta fără să călătoreşti’, este crezul excentricului artist care a străbătut toată Australia într-o călătorie iniţiatică pe care o reflectă în operele sale.
Cele mai intense experienţe le-a avut în mijlocul naturii, împreună cu aborigenii alături de care a trăit şi cărora a încercat să le pătrundă misterele sacralităţii exprimate prin artă. „Am fost admis în tribul Galaroboloo, supranumit «oamenii apei sărate», care locuieşte pe malul Oceanului Indian în regiunea Kimberely. Sunt nişte oameni de o profunzime extraordinară, care respectă nişte tradiţii milenare. Un aborigen din acest trib îţi poate spune totul despre tine după zece minute de discuţii”, spune Răzvan. În privinţa simbolurilor sacre pe care aborigenii le desenează, ele sunt proprietatea tribului respectiv. „Fiecare trib din Australia are simboluri sacre pe care membrii altor triburi nu au voie să le utilizeze. Sunt simboluri-tabu. Nici eu nu le folosesc în picturile mele. Creaţiile mele vin din propriile călătorii. Eu nu sunt un turist. Sunt un călător. Şi asta pentru că, spre deosebire de un turist, eu nu cunosc punctul final al destinaţiei mele. Iar un călător devine ceea ce vede. Astfel, arta mea reprezintă călătoriile mele iniţiatice”, spune pictorul.
Vândut în toată lumea
Picturile lui Răzvan au ajuns pe pereţii colecţionarilor de pe toate continentele lumii. „Pe lângă tablouri, în Japonia am vândut şi Yidaki pictate. Este vorba de primele instrumente de suflat din lume, asemănătoare unor tulnice, pe care am învăţat să le confecţionez şi să le pictez. Am expus şi vândut în Canada, Danemarca, în Israel şi în România. Preţul mediu de vânzare al unui tablou a fost de 1.400 de dolari”, spune pictorul.
Artistul a venit în ţară de numai opt luni, dar se gândeşte deja la următoarea călătorie. „Vreau să mă reîntorc în Israel şi să învăţ limba israelită. Asta, desigur, dacă voi vinde suficiente tablouri pentru a-mi finanţa călătoria. Oricum, niciodată nu-mi impun o călătorie certă. Şi asta pentru că un adevărat călător nu ştie niciodată unde îl vor duce cărările vieţii”, spune hunedoreanul.
Întrebări şi răspunsuri
Nu v-aţi gândit să urmaţi cursurile unei şcoli de artă?
Nu am nevoie ca pictura mea să fie recunoscută pe baza unei diplome. Adevărata artă vine din suflet, iar asta nu se învaţă în şcoli. Tablourile mele nu au fost vândute însoţite de un CV. Arta mea reflectă pozitivitatea, călătoria. Pictez sub influenţa momentului, a stării de spirit. Am făcut un tablou în timp ce vegetaţia din jurul meu ardea. Mi-am scos instrumentele şi am început să pictez în timp ce alţi oameni din jurul meu se agitau speriaţi.
Cum vede pictorul-călător natura din România ?
E ceva ce nu mă inspiră. Natura este expresia societăţii care trăieşte în preajma ei. Iar natura de la noi este murdărită de o societate lipsită de norme elementare de civilizaţie. Eu nu pot să aşez gunoiul în artă. Şi nici nu pot să-l îndepărtez din penel.
Ce-i place
Răzvan este îndrăgostit de natură. „Nu aş putea să trăiesc înconjurat de blocuri de beton. Mă simt îngrădit, lipsit de ideea de vast. Şi aici în România locuiesc la ţară”, a spus pictorul.
Ce nu-i place
Pictorul hunedorean este dezamăgit de ceea ce se întâmplă în ţara sa. „Am ajuns într-un punct în care ţăranul vrea să trăiască precum orăşeanul, iar orăşeanul ca cei din Vest. Dar niciunul nu înţelege că pentru asta e nevoie de altă mentalitate “, spune Răzvan.
Profil
Născut. 22.01.1973.
Studii. Şcoala tehnică de telecomunicaţii.
Experienţă. Tehnician şi artist.
Familie. Divorţat.