Hunedoara: Suspectul dublului asasinat de la Braşov aşteaptă soluţia finală pentru o tâlhărie comisă la Deva
0Cercetat pentru jaful armat de la o casă de schimb valutar din Braşov, în urma căruia doi oameni au decedat împuşcaţi, moldoveanul Serghei Gorbunov aşteaptă sentinţa pentru o tâlhărie de care este acuzat că a săvârşit-o în 2003 la Deva.
Citeşte şi:
- Gorbunov s-a plâns de abuzurile la care a fost supus
- Hunedoara: EXCLUSIV Un fost deţinut are 300 de procese la activ
- Hunedoara: EXCLUSIV Pozele din puşcărie fac furori pe Internet
Luni dimineaţă, Gorbunov va fi înfăţişat instanţei Judecătoriei Deva, unde este judecat înr-un dosar în care a fost cercetat pentru jefuirea unui om de afaceri din reşedinţa judeţului, de suma de aproximativ 70.000 de lei.
La acest termen, magistraţii aşteaptă rezultatele raportului unei expertize bio-criminalistice, efectuată la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, care ar putea fi o probă importantă pentru demonstrarea vinovăţiei presupusului autor al jafului de la Deva.
Basarabeanul Serghei Gorbunov este, de asemenea, unul dintre prncipalii suspecţi în cazul jafului armat de la Braşov, săvârşit în seara de 29 ianuarie a acestui an şi soldat cu uciderea a două persoane şi rănirea gravă a încă uneia.