TURISM: Vacanţele cu iz de primăvară nu prind printre îndrăgostiţii hunedoreni
0Dacă de Valentine's Day tur operatorii din judeţul Hunedoara au reuşit să vândă câteva pachete destinate cuplurilor, de Dragobete nu au mai avut acelaşi succes. În plus, apropierea mărţişorului nu dă niciun semn de revigorare.
Două nopţi la Predeal, cameră dublă şi două mese pe zi. Preţ: 199 de lei de persoană. Acesta este pachetul oferit de 8 Martie pentru hunedorenii care vor să facă iubitelor sau soţiilor o surpriză „turistică”. Pe extern, recomandarea vizează Praga, ceea ce înseamnă deplasare cu avionul din Bucureşti şi cinci nopţi de cazare. Suma pe care trebuie să o scoateţi din buzunar se ridică la 385 de euro, inclusiv taxele de aeroport.
„Până în momentul de faţă nu avem nicio solicitare de mărţişor. Doar de Valentine's Day am dat câteva pachete. Această perioadă nu vinde la fel de bine precum Revelionul sau Crăciunul, de exemplu”, a declarat Zenaida Moşneag, reprezentanta unei agenţii de turism din municipiul Deva.
Ofertele care totuşi au atras de Ziua Îndrăgostiţilor au vizat Sinaia şi staţiunea Felix. La capitolul oraşe romantice din afara României, trecere au avut Veneţia şi Roma. Acum, la final de februarie, operatorii de turism recomandă şi Veneţia, unde are loc renumitul carnaval care uneşte tradiţia cu distracţia, istoria şi buna-dispoziţie.
„Bineînţeles că mi-ar plăcea să plec un weekend într-o ţară străină, dar nu-mi permit să merg nici măcar într-o staţiunea românească. Am copii de crescut, iar soţul nu mă mai scoate la plimbările de altădată”, a spus Anamaria Radu, o deveancă de 30 de ani.