Complicele asasinului grec Passaris a fost adus la Deva
0Paul Popa, acuzat de implicarea în jafurile comise de un temut interlop grec, Konstantinos Passaris, a fost prezentat intanţei Tribunalului Hunedoara. El este acuzat că în urmă cu şapte ani, în timpul unei răfuieli, a împuşcat un tânăr din Deva căruia i-a provocat paralizia pe viaţă.
Măsurile de siguranţă au fost sporite astăzi, la Tribunalul Hunedoara, pentru că, aflat sub escorta Penitenciarului de la Bârcea Mare, a fost adus Paul Popa, unul dintre cei mai căutaţi infractori români. Popa a cerut rejudecarea unui dosar în care a fost condamnat în lipsă la 12 ani de închisoare pentru că, în ianuarie 2002, a împuşcat în piept un tânăr din Deva, pe nume Gabriel Duţ, pe care l-a lăsat paralizat pe viaţă. „De şapte ani, fiul meu este la pat. Trăieşte doar cu medicamente şi calmante puternice, pentru că şi acum durerile pe care le resimte sunt foarte mari”, a povestit Florentina Duţ, mama victimei.
Susţine că s-a apărat
Capturat în urmă cu un an, în Austria, după ce timp de cinci ani s-a aflat pe lista celor mai căutaţi infractori români, Paul Popa, închis la Penitenciarul Aiud, a cerut rejudecarea procesului în care a primit condamnarea. „Am folosit pistolul în legitimă apărare”, a declarat Popa.
Astăzi, judecarea dosarului său a fost amânată, deşi atât condamnatul, cât şi familia tânărului paralizat au fost prezenţi în sala de judecată. „Magistraţii au hotărât acordarea unui nou termen de judecată, pe data de 7 ianuarie 2010. De asemenea, instanţa a dispus retrimiiterea dosarului cauzei la Laboratorul interjudeţean de expertize criminalistice Cluj, în vederea efectuării raportului de expertiză balistică. Instanţa a mai dispus transmiterea actelor medicale din dosar SJML Hunedoara, pentru efectuarea expertizei medico-legale în cauză”, a precizat Ildiko Glăman, reprezentanta Tribunalului Hunedoara.
Cercetat pentru complicitate la jafurile lui Passaris
Paul Popa, cel care îşi susţine nevinovăţia în faţa instanţei devene, este suspectat de comiterea a numeroase jafuri armate pe teritoriul Greciei, împreună cu Konstantinos Passaris, un celebru interlop grec. Passaris a fost acuzat că în anul 2001, cu arme pe care le-ar fi procurat de la Popa, a ucis doi angajaţi ai unei case de schimb valutar din centrul capitalei, pe care a jefuit-o. Totodată Paul Popa este suspectat de implicarea în uciderea în anul 2001, a unui poliţist timişorean, Saşa Disici.