Criza alungă pe străzile Hunedoarei animalele de companie din locuinţele stăpânilor lor
0Zeci de sesizări au ajuns, în ultimele săptămâni, pe adresele primăriilor din Deva şi Hunedoara, de la localnici deranjaţi de numărul mare de câini comunitari de pe străzi şi de faptul că, în această perioadă propice împerecherii, câinii devin mai agresivi. Reprezentanţii administraţiei locale din Hunedoara au anunţat astăzi că vor începe o nouă campanie de castrare a maidanezilor.
„Câinii se organizează în haite, pentru a vâna pisici, şoareci. Este un instinct moştenit de la lupi. Sunt haite bine organizate în oraş”, a spus medicul veterinar Antonio Toma. În faţa haitelor a căror prezenţă se face tot mai simţită, autorităţile locale din cele două municipii se arată neputincioase. La Deva, cel puţin 1.500 de maidanezi trăiesc pe străzile oraşului, iar primăria a încercat fără succes să concesioneze serviciul de ecarisaj. În municipiul Hunedoara numărul maidanezilor este de trei ori mai mare. „Deocamdată nu avem ce face. O soluţie ar fi adoptarea animalelor de către localnici, dar acest lucru nu se întâmplă. Dimpotrivă, am fost sesizaţi că, din cauză că nu mai vor să le întreţină, unii dintre localnici îşi lasă animalele de companie pe străzi, chiar şi pe cele de rasă, contribuind la creşterea numărului de maidanezi”, a declarat astăzi Monica Rada, consiliera primarului municipiului Hunedoara.
Câinii din Hunedoara vor fi sterilizaţi
Potrivit consilierei, de la începutul anului viitor, în Hunedoara va demara o nouă campanie de castrare a câinilor maidanezi. „Am primit un răspuns pozitiv de la Asociaţia Vier Pfoten, iar cel mai probabil din luna februarie, medicii veterinari de la această asociaţie vor începe sterilizarea patrupedelor”, a mai precizat Monica Rada.