Trei tineri au petrecut o noapte în arestul Poliţiei după ce au furat o roată de la un autoturism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au reţinut trei tineri, cu vârsta între 21 şi 26 de ani, care s-au gândit să facă rost rapid de bani, furând roata de la un autovehicul. Ei au fost surprinşi de o patrulă de Poliţie, care i-a dus la secţie pentru audieri.

Pe 28 ianuarie, o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 2 a depistat trei tineri cu vârste cuprinse între 21 şi 26 ani,  bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat.

”Aceştia se pare că au sustras prin demontare, o  roată de la un autoturism parcat pe strada Regiment 11 Siret din Galaţi. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit păgubitului”, a declarat Crina Dragu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi.

Tinerii au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 ore şi în cursul zilei de azi urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi în vederea luării unei măsuri preventive.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite