Nu-i uşor să scrii despre Nicolae Rainea. E ca şi cum ai povesti, iar şi iar, o legendă care, în fiecare zi mai capătă un capitol, o conotaţie, un miracol... Ajuns la 78 de ani, fostul mare arbitru internaţional - poate cel mai mare arbitru de fotbal pe care l-a avut vreodată România - este la fel de activ şi hâtru ca întotdeauna. „Nu stau, că-mi stă norocul", spune nea Nicu oricărui îl întreabă.

A înconjurat de cinci ori globul

I-a plăcut să alerge. Şi acum o face, la 78 de ani! A calculat că la meciurile şi la antrenamentele din vremea când era arbitru a alergat peste 200.000 de kilometri, adică de aproape cinci ori lungimea ecuatorului. Poate tocmai de aceea i s-a şi zis „Locomotiva din Carpaţi".

Însă nu alergatul e totul. „Şi un prost poate să alerge 200.000 de kilometri. Depinde ce iese din asta", spune nea Nicu, a cărui viaţă este presărată de recorduri.
A arbitrat la trei campionate mondiale consecutiv. Doar cinci arbitri au reuşit asta, iar românul Rainea este unul dintre ei. Mai mult decât atât, se numără printre cei doar trei arbitri care au fluierat la centru în meciurile oficiale ale tuturor echipelor care au câştigat vreodată un campionat mondial: Brazilia, Uruguay, Argentina, Anglia, Germania, Italia şi Franţa.


Fotografie dintr-un meci arbitrat la Campionatul Mondial din Spania

Are la activ şapte finale de cupe europene (dintre care trei sunt cupe balcanice, una de Cupa Campionilor şi o două UEFA), o finală de campionat european, trei finale de cupe ale României, 145 de meciuri internaţionale şi 267 de jocuri din campionatul românesc.

A primit decoraţia «Serviciul credincios în grad de cavaler» şi «Serviciul credincios în grad de ofiţer» de la preşedinţii Iliescu şi Băsescu.


Momentul când a fost decorat de Ion Iliescu

S-a retras din arbitraj în anul 1983, însă a rămas aproape de sport, ca membru al Comisiei Centrale a Arbitrilor şi observator federal. Este cetăţean de onoare al Galaţiului, este la al patrulea mandat de consilier local, iar din decembrie 2011 stadionul Dunărea a fost redenumit „Nicolae Rainea", în cinstea lui.

„Performanţele mele internaţionale echivalează cu performanţele tuturor arbitrilor FIFA români din ultimii 50 de ani", ne-a spus, cu mândrie, Nicolae Rainea.

Familia, pe primul loc

Are doi copii, un băiat, Luigi, şi o fată, Mihaela, ambii stabiliţi în Suedia. Băiatul a fugit în 1988 şi, din acest motiv, Nicolae Rainea nu a mai putut pleca din ţară până în 1990. Luigi a devenit arbitru cât timp era în România, dar după ce l-a văzut la lucru, tatăl său i-a transmis: „Lasă-te!". Şi s-a lăsat.

Soţia Lucia este, după cum nea Nicu recunoaşte nonşalant, adevăratul cap al familiei. „Anul acesta am împlinit 50 de ani de căsătorie. Nici nu îmi dau seama când au trecut. Dragostea a rămas la fel de puternică, fără cartonaşe galbene sau roşii", spune, cu emoţie, Nicolae Rainea.


Nicolae Rainea şi soţia lui Lucia


Cine este Nicolae Rainea

- Născut pe 19 noiembrie 1933, Brăila;

- Fost mare arbitru internaţional de fotbal (1956-1983);

- A arbitrat la turneele finale ale trei campionate mondiale (Germania 1974, Argentina 1978 şi Spania 1982) şi are la activ şapte finale de cupe europene.

- Este la al patrulea mandat în Consiliul local Galaţi;

- Medaliat de preşedinţii Iliescu şi Băsescu.

- Are 267 de meciuri arbitrate în campionatul românesc şi 145 de partide internaţionale în care a fluierat la centru.

- A intrat pe lista FIFA în 1967.

- A arbitrat o finală a Campionatului European, Italia 1980, Belgia - RFG 1-2.

- Din 1990, în permanenţă a făcut parte din CCA.

- De-a lungul carierei, a alergat la antrenamente la meciuri aproximativ 200.000 de kilometri, de cinci ori ocolul Pământului pe la Ecuator! Era poreclit „Locomotiva din Carpaţi".