Istoria se rescrie pe pereţii de la „Zid”, pe Faleza inferioară a Galaţiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele două basoreliefuri au fost montate pe celebrul „Zid” de la Faleză.
Cele două basoreliefuri au fost montate pe celebrul „Zid” de la Faleză.

Sute de gălăţeni au participat astă-seară la dezvelirea basoreliefurilor lui Ştefan cel Mare, protectorul Poliţiei de frontieră, la cea de-a 510-a comemorare de la moartea sa şi totodată a celui aparţinând domnitorului Alexandru Ioan Cuza care, în urmă cu 150 de ani a semnat decretul de unificare a corpurilor grănicereşti din Moldova şi Ţara Românească, decret care reprezintă de fapt actul de naştere a instituţiei moderne a Poliţiei de Frontieră.

Cele două lucrări au fost realizate şi amplasate la „Zid”, pe Faleza inferioară, la iniţiativa asociaţiei „Galaţi, oraşul meu”. „Ca membru fondator al asociaţiei am promis că mă voi ocupa de absolut tot ce ţine de aprobări, realizare basoreliefuri, plăci, montare, dezvelire şi, nu în ultimul rând, finanţare în cadrul primului proiect al acestei organizaţii nonguvernamentale. Este o mândrie pentru mine ca fost ofiţer al Poliţiei de Frontieră, să contribui la crearea unui colţişor de istorie, în cea mai aglomerată zonă din oraşul Galaţi dar şi o recunoaştere a faptului că, poliţişţii de frontieră gălăţeni, pe care am avut onoarea să-i conduc peste 8 ani şi-au făcut datoria cu brio, lucru recunoscut de către comisiile europene care ne-au evaluat activitatea”, a declarat la dezvelire colonelul Didel Bădărău.

Cele două lucrări au fost realizate de artistul şi profesorul Mugur Vrînceanu de la Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin".

„Dacă ar fi să-l parafrazez pe Ştefan cel Mare aş afirma: Basoreliefurile nu sunt ale strămoşilor mei, nu sunt ale Asociaţiei "Galaţi, oraşul meu" şi nu sunt ale mele, ci ale urmaşilor urmaşilor noştri, în veacul vecilor", a mai spus Didel Bădărău. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite