Galaţiul stă pe un butoi de pulbere. Miercuri, oamenii ies în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
proteste anti ponta galati

Gălăţenii sunt nemulţumiţi de faptul că autorităţile locale nu fac nimic pentru rezolvarea problemei apei calde menajere. S-a împlinit deja o lună de când locatarii de la bloc nu au apă caldă, iar în unele zone sunt mari probleme şi cu apa rece.

Mobilizarea vine din partea Cartel Alfa Galaţi, care a emis ieri un comunicat către gălăţeni.

„Se împlinesc şase săptămâni de când peste 150.000 de gălăţeni sunt lipsiţi de apă caldă şi alte câteva mii, chiar de apă rece. De şase săptămâni, autorităţile locale nu au dat un răspuns clar, pentru reluarea urgentă a funcţionării sistemului de termoficare. De şase săptămâni, autorităţile centrale nu au dat un răspuns clar, fie pentru susţinerea, fie pentru obligarea autorităţilor locale de a rezolva urgent această problemă uriaşă cu care se confruntă oraşul nostru.

De şase săptămâni, reprezentanţii noştri în Parlament sunt ocupaţi să tacă, nefăcând nimic pentru cei care le-au dat votul. În numele gălăţenilor, cerem buna funcţionare a sistemelor publice de furnizare a utilităţilor de bază necesare vieţii în condiţii civilizate: apă rece, apă caldă şi căldură. Pentru a transmite autorităţilor locale şi centrale un mesaj clar şi nemijlocit, CNS Cartel Alfa - Filiala Galaţi, organizează miercuri, 13 mai, de la ora 16.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor, un miting de protest urmat de un marş pe traseul: str. Brailei - str. Domnească - Primărie - Prefectură.

Aşteptăm alături de noi pe toţi cei nemulţumiţi de calitatea serviciilor publice de furnizare a utilităţilor, de calitatea transportului în comun, de starea infrastructurii oraşului, de lipsa investiţiilor şi a locurilor de muncă. Aşteptăm alături de noi pe toţi cei nemulţumiţi de calitatea vieţii în oraşul nostru.

PROTESTAM ASTAZI, CA ORASUL SA NU MOARA MAINE! DACA NU LUPTI PENTRU CEEA CE VREI, MERITI CEEA CE AI!”, se arată în comunicatul Cartel Alfa.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite