Galaţi: Gălăţenii suportă cu greu frigul din apartamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galaţi: Gălăţenii suportă cu greu frigul din apartamente
Galaţi: Gălăţenii suportă cu greu frigul din apartamente

Deşi viaţa noastră s-a europenizat, tremurăm şi la şcoală, şi la serviciu, şi acasă, ca pe vremea „împuşcatului” Frigul din apartamente este din ce în ce mai dificil de suportat. Pentru a se încălzi, gălăţenii sunt nevoiţi să stea sub plapume, să ardă prizele cu caloriferele electrice sau să ţină aragazurile aprinse. 

Şi nici speranţe de mai bine nu sunt, cel puţin deocamdată. Potrivit directorului SC Apaterm SA, George Cubasa, cel mai apropiat termen de la care ar putea fi furnizată căldura către populaţie este 1 noiembrie.

Copiii şi vârstnicii, cei mai afectaţi

Cei mai afectaţi de frig sunt copiii şi vârstnicii, în atare situaţie, nefiind de mirare faptul că, în ultimele două săptămâni, numărul afecţiunilor acute respiratorii a crescut alarmant, înregistrându-se peste 2.000 de cazuri, inclusiv pneumonii şi bronhopneumonii.

“Locuiesc la căminele de familişti şi am copil de doi ani. Noaptea sunt nevoită să pun caloriferul în priză pentru a ne încălzi. Îmi este teamă să nu se îmbolnăvească fetiţa”, ne-a spus şi Irina Gherghiu, de 28 de ani. 

"Locuiesc în blocul R 10 din Micro 19 şi încă nu avem căldură. Stăm îmbrăcaţi ca pentru afară. Dacă eu sunt dispus să plătesc pretul integral al gigacaloriei, de ce să fiu obligat să tremur? Şi dacă vremea e mai rece decât ar fi normal, de ce nu se acordă subvenţia începând din 15 octombrie
”, se întreabă retoric Sorin Felea, în vârstă de 25 de ani. 

Există, totuşi, şi veşti bune. “Tebuie să ţinem cont şi de faptul că sunt multe persoane care suportă foarte greu frigul. Toţi cei care doresc furnizarea căldurii, şcoli, spitale, asociaţii de proprietari, trebuie doar să  depună o cerere la noi”, a spus şeful Apaterm. 

Căldură, după repararea instalaţiilor

În acest moment, aproximativ 400 de blocuri au probleme mari la instalaţiile interioare de încălzire şi mai ales la cele din subsoluri. “Dacă dau acum drumul la agentul termic, o să am mai multe probleme cu acele blocuri”, a mai declarat directorul SC Apaterm.

Cum la omul sărac nici boii nu trag, conform OUG 106/2009, ajutoarele de căldură se vor reduce cu aproximativ 20%, deoarece s-a modificat plafonul veniturilor pentru care se acordă, de la 615 lei, pe membru de familie, la 425 lei.

 “Este o mare prostie. Deja s-au tipărit circa 31.000 de formulare la nivelul municipiului. Din cauza acestei ordonanţe, in jur de 7.000 familii gălăţene nu vor mai beneficia de ajutoare de încălzire”, a declarat Cubasa.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite