Ce surpriză a pregătit gălăţenilor, de Ziua Dunării, Muzeul de Istorie „Paul Păltânea”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muzeul de Istorie din Galaţi. Foto

Muzeul de Istorie din Galaţi vernisează luni, 29 iunie 2015, de la ora 13,00, expoziţia „Gurile Dunării.  Zonă de convergenţă europeană”, eveniment dedicat Zilei Internaţionale a Dunării.

Vizitatorii Muzeului de Istorie "Paul Păltânea" din Galaţi vor putea admira, începând de luni, 29 iunie 2015, în cadrul expoziţiei organizată de muzeograf Maria Magdalena Tuluş, o serie de obiecte de patrimoniu care au o legătură strânsă cu Dunărea.

Mai precis, vor fi expuse statuete şi grupuri statuare care au aparţinut Comisiei Europene a Dunării (care a avut, la înfiinţare, sediul la Galaţi), plachete şi medalii dedicate acestei organizaţii internaţionale, precum şi instrumente şi aparate de navigaţie.

Comisia Europeană a Dunării (CED) a fost înfiinţată în 1856, în urma Conferinţei de Pace de la Paris, o dată cu internaţionalizarea apelor Dunării. Din organismul creat prin Tratatul de la Paris, la 30 martie 1856, făceau parte Imperiul Austriac, Franţa (Al Doilea Imperiu Francez), Regatul Unit, Regatul Prusiei, Imperiul Rus, Regatul Sardiniei şi Imperiul Otoman.

Crearea CED a fost rezultatul unui compromis între marile puteri ale vremii, care aveau stabilite obiective politice şi economice în zona danubiană.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite