Părinţi abandonaţi de copii, adoptaţi de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părăsiţi de familii, 22 de bătrâni şi-au găsit refugiu sub acoperişul Centrului de adăpost al persoanelor vârstnice.Deşi chinuiţi de dorul vieţii de altă dată, cei mai mulţi încearcă să mimeze cu demnitate resemnarea. 

Bătrânii care ajung să-şi ducă zilele la Centrul de adăpost al persoanelor vârstnice provin din diverse medii sociale.
Fie sunt aduşi de pe stradă, fie sunt trimişi de Primărie, fie sunt aduşi de Biserică sau de oameni cu suflet mare. Anul acesta, nu mai puţin de 13 vârstnici au fost adunaţi de pe străzile oraşului.

Acum locuiesc în camere amenajate şi mobilate decent, dispunând de dotarea necesară pentru asigurarea unui minimum de confort. Când am ajuns la Centru, vârstnicii moţăiau în faţa televizoarelor sau în paturile din camere.

Bunicuţele croşeteau, iar bătrâneii citeau ziarele. În spatele fiecărei persoane asistate social la Centru se ascunde o dramă.

Nerecunoştinţă fără margini

Viorica Stoian, de 74 de ani, are o poveste impresionată. A trăit timp de 12 ani la Căminul de bătrâni "Sfântul Spiridon", iar de un an jumătate, locuieşte la Centrul de Îngijiire a Persoanelor Vârstnice.

"Eu am avut un apartament pe care l-am vândut şi am făcut nunţi copiilor după care am plecat să stau cu gazdă, din casă, în casă. După o perioadă, m-am dus la căminul de pe Domnească. Acolo, l-am întâlnit pe cel de-al doilea soţ. Un om foarte bun şi iubitor cu care am trăit 12 ani. Din păcate, s-a îmbolnăvit de cancer şi a părăsit această lume", povesteşte doamna Viorica.

A adus pe lume patru suflete, iar acum la bătrâneţe au abandonat-o toţi. "Am trei fete şi un băiat. Nici măcar nu ştiu unde locuiesc", mărturiseşte biata femeie ştergându-şi pe furiş o lacrimă.

Sufletul de copil al unei bunici

Doamna Viorica trăieşte şi acum înrădăcinată în copilărie. Are dormitorul plin de jucării din pluş, despre care spune că le iubeşte ca pe proprii copii. La fiecare pensie, îşi cumpără câte o nouă jucărie. "Eu le dau viaţă şi ele, la rândul lor, îmi dau mie viaţă. Am saci plini de jucării", spune vârstnica.

Pe un pat din aceeaşi încăpere, Aristiţa Ciobotaru (79 de ani) croşetează îngândurată la un ilic. Nu a crezut o clipă că va fi dată afară din casă de propriul copil . Din fericire, a găsit un pat la Centru. "Împleteşte, şi vară, şi iarnă. După ce termină, deşiră ca să aibă ce face din nou", ne-a spus Mariana Alexe, coordonatorul cetrului.

Alt sacrificiu, altă dramă

Şi Catinca Podariu (66 de ani) îşi are propria dramă: "Am un băiat care a lucrat la Drumuri şi Poduri timp de 12 ani şi l-au scos cu o delapidare de 5.500 de lei vechi. Eu am fost nevoită atunci să-mi vând garsoniera pentru a achita acea sumă. Astfel, am ajuns pe străzi. Băiatul locuieşte acum cu chirie. Vine şi mă vizitează, dar ce folos dacă nu stă cu mine?".

Constantin Navin ( 64 de ani) a fost marinar, iar acum este pesionar. Îl întrebăm cum a ajuns la azil şi ne răspunde cu glasul stins: "Nu mai am pe nimeni pe lumea asta. Mai am doar un frate, profesor de matematică, dar este tare bolnav".

"Am avut un apartament şi l-am dat băiatului, când s-a căsătorit. M-a dat afară, pe urmă mi-a vândut casa şi am ajuns aici. Norocul meu că am găsit un pat liber", ne-a mărturisit şi Maria Agapi, în vârstă de 81 de ani, fostă infirmieră la Spitalul de Psihiatrie.


Consiliere şi sprijin pentru vârstnicii abandonaţi

Casa deschisă pentru bătrânii străzii asigură, în regim de urgenţă, găzduirea, igienizarea corporală şi a îmbrăcămintei, consiliere social- psihologică, precum şi hrănirea persoanelor vârstnice aflate în situaţii de risc social desebit, care vagabondează, practică cerşetoria şi dorm prin parcuri, canalizări şi scări de bloc.

La Centrul de adăpost ,vârstnicii locuiesc temporar până ce li se găseşte un loc liber la un cămin de bătrâni.
"Persoanele care vin aici suferă de probleme de sănătate caracteristice vârstei, inclusiv emoţionale şi de memorie. Singura pentru care nu se poate face prea mult este legată de sufletele lor chinuite. Cel mai tare suferă din cauza lipsei unei familii", afirmă Mariana Alexe.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite