Ministerul Educaţiei a tăiat finanţarea pentru taberele gratuite
0Studenţii merituoşi refuză categoric să rămână fără încă un drept cuvenit prin lege
În pragul sărbătorilor de iarnă, studenţii buni la învăţătură primesc cel mai urât cadou posibil din partea reprezentanţilor Ministerului Educaţiei: tăierea banilor pentru tabere.
„Dacă până acum, studenţii cu cele mai bune rezultate la învăţătură, erau răsplătiţi cu vacanţe petrecute în tabere gratuite, de acum, acestea vor face parte dintr-un basm frumos. Este trist, pentru că aceste tabere reprezintă una dintre puţinele politici de încurajare a performanţelor, prin care până acum statul reuşea să stimuleze performanţa academică", spune preşedintele Ligii Studenţilor din Galaţi, Dorin Coteţ.
Deşi reprezentanţii Ministerului au promis că vor căuta o soluţie, liderii studenţilor sunt sceptici că plecarea în tabere se va mai putea face la fel ca în anii anteriori.
"Prima serie ar trebui să plece pe 21 decembrie, iar cei înscrişi în a doua, pe 27 decembrie. Personal, nu cred că se mai poate, deoarece mai sunt doar câteva zile", mai spune liderul studenţilor gălăţeni.
Anul trecut, au primit vacanţe gratuite la munte peste 160 de studenţi care studiază la Galaţi.
Problema vacanţelor gratuite pentru studenţi îi preocupă şi pe reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), ai cărei reprezentanţi spun că fondurile pentru taberele studenţeşti nu vor scoate România din criză.
"Sperăm ca această atitudine împotriva studenţilor să se revizuiască pentru a nu ajunge în situaţia colegilor noştri din alte state", spune preşedintele ANOSR, Daniela Alexe.