Horia Breciu şi Andra vor concerta la Serbările Galaţiului 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horia Brenciu, un show-man desăvârşit
Horia Brenciu, un show-man desăvârşit

Edilii promit că, anul acesta, ţiganii tarabagii vor fi exilaţi pe Faleză, iar cei prinşi pe strada Brăilei şi în alte locuri publice vânzând baloane şi alte fleacuri chinezeşti vor fi amendaţi.

Nicuşor Ciumacenco, viceprimarul municipiului, a acceptat să dezvăluie principalele repere din programul Sărbătorilor Galaţiului, program la care încă se lucrează.

Marţi 29 noiembrie, pe scena amplastă la Pastilă (pe Faleza superioară), va concerta Ansamblul folcloric „Joc" din Republica Moldova.

Miercuri, 30 noiembrie este programat un show de zile mari susţinut de Horia Brenciu şi band-ul său. Va fi o oră şi jumătate de muzică bună, după care va urca pe scenă Andra. După spectacol, gălăţenii care vor lua parte la Sărbători vor avea ocazia să admire un superb foc de artificii.

De Ziua Naţională, pe 1 Decembrie, vor evolua pe aceeaşi scenă DJ Sava, Raluka, Laura, Connect-R, Crush şi Alexandra.

Anul acesta, Serbările vor fi organizate de Primăria Galaţi, Teatrul Dramatic, Kiss FM şi Fundaţia „Andreiana Juventus".

Cum la toate ediţiile de până acum ale Serbărilor Galaţiului nenumăraţi comercianţi ad-hoc au compromis manifestările conferindu-le un aer de ţigănie şi bazar, anul acesta edilii sunt decisi să ia măsuri pentru a putea controla acest fenomen.

„Toată activitatea comercială se va desfăşura pe Faleza Superioară, de la Elice până la Pastilă. În rest, sunt interzise activităţile comerciale pe Brăilei şi la Casa de Cultură a Sindicatelor. Singura arteră blocată va fi Faleza Superioară, în restul oraşului se va circula. Avem promisiunea fermă că Jandarmeria şi Poliţia se vor implica alături de Poliţia Locală şi vom încerca să limităm comercianţii fără licenţă", a promis viceprimarul Nicuşor Ciumacenco.

Pentru organizarea Serbărilor, de la bugetul local va fi alocată suma de 1,4 miliarde lei care urmează să fie completată cu ajutorul sponsorizărilor.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite