Patron gălăţean condamnat la 10 ani de închisoare, pentru un lanţ de înşelăciuni
0Omul de afaceri Costică Sîngiu este autorul a cel puţin nouă înşelăciuni, prin intermediul cărora a prejudiciat tot atâtea firme cu o suma totală de aproape 800.000 de lei noi. Metoda folosită: plăţi fără acoperire.
Tribunalul Galaţi a finalizat zilele acestea unul dintre multele dosare penale în care omul de afaceri gălăţean Costică Sîngiu este judecat pentru înşelăciune şi evaziune fiscală.
În acest dosar Sîngiu era acuzat că a prejudiciat nouă firme din mai multe judeţe cu o sumă totală de 800.000 de lei, după ce a luat de la acestea diverse mărfuri, pe care le-a plătit cu documente fără acoperire sau nu le-a plătit deloc.
Omul de afaceri (care este deja arestat, într-o altă cauză) a fost condamnat la 10 ani de închisoare, judecătorii reţinând în sarcina lui infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată. Practic, în intervalul octombrie 2007-noiembrie 2010, el a ţinut-o tot într-o escrocherie.
Complementar cu pedeapsa cu închisoarea, condamnatul va trebui să returneze şi banii pe care şi-a i-a însuşit ilegal, către următoarele firme: S.C. Eldimona S.R.L. Stîrciu-jud. Sălaj - suma de 40.560 lei; S.C. Iaz & Co S.R.L. Bucureşti - suma de 40.577,81 lei (precum şi dobîmda legală aferentă pînă la plata integrală a debitului); S.C. Cariera S.R.L. Balcani, jud. Bacău - suma de 77.600,26 lei; S.C. Agromec S.A. Şendreni. jud. Galaţi - suma de 9.062,74 lei; S.C. Ro Auto Parts S.R.L. Iaşi - suma de 1.500 lei; S.C. Vulk Serv. S.R.L. Bucureşti - suma de 84682 lei; S.C. Actones S.R.L. Piatra Neamţ - suma de 467.695 lei; S.C. Hydramole S.R.L. Ştefăneştii de Jos-Ilfov - 43.549,28 lei şi PF Neghină Petru - 29.496,60 lei.
Costică Sângiu a intrat în afaceri în urmă cu circa 15 ani, când şi-a făcut un mic atelier de tâmplărie în incinta unui spaţiu al fostei Avicola. Până atunci, el lucrase ca tâmplar la Teatrul Muzical din Galaţi.
Cariera lui de om de afaceri este marcată de sute de contracte controversate. Prima tentativă de înşelăciune: a încercat să vândă spaţiul pe care-l ocupa cu chirie în incinta Avicola! Apoi a contractat execuţia alimentării cu apă a mai multor şcoli din judeţ, lucrări pe care le-a subcontractat, deşi acest lucru era ilegal. În ultimii şapte-opt ani, el s-a profilat pe „ţepe" de genul celor pentru care a fost condamnat în dosarul la care facem referire în articolul de faţă.