Funcţionarii şi profesorii, campioni la dat statul în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Funcţionarii din instituţiile publice şi personalul din învăţământ au intentat statului peste 3.000 de procese pentru recâştigarea unor drepturi salariale.Primarii din 42 de localităţi gălăţene au reuşit să creeze un precedent în justiţia românească prin redobândirea sporului de vechime, care, potrivit legii nu se acordă demnitarilor.

Aproape un sfert dintre procesele aflate pe rolul secţiilor Civilă şi Litigii de muncă de la Tribunalul Galaţi şi Curtea de Apel sunt intentate de funcţionari şi profesori.

Este o realitate care pune în evidenţă un fenomen deloc plăcut al societăţii româneşti. Statul nu îşi respectă obligaţiile faţă de proprii angajaţi după ce adoptă acte normative, ale căror prevederi le ignoră pe cele anterioare.

Funcţionarii publici au ajuns astfel să îşi ceară primele de vacanţă în justiţie, poliţiştii solicită restituirea banilor reţinuţi în contul asigurărilor de sănătate pe care nu trebuia să le plătească, iar profesorii reclamă majorările salariale care nu s-au mai acordat.

Cele mai multe procese au fost deschise de profesori, care reclamă şi anumite anomalii în sistemul de chemare în judecată.

„Am deschis 300 de procese pentru acordarea primelor de vacanţă şi o să mai deschidem alte 300 pentru respectarea salarizării directorilor din învăţământ. Sunt aşa de multe procese, pentru că aşa ni s-a cerut. Nu putem face o acţiune comună pentru toate şcolile şi liceele, ci suntem obligaţi să deschidem câte un proces pentru fiecare unitate de învăţământ în parte", ne-a declarat preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Galaţi, Valeriu Diculescu.

Fiecare cu legea lui

Am discutat cu reprezentanţii Tribunalului Galaţi, care ne-au precizat că nu există vreo obstrucţie la introducerea cererilor de chemare în judecată de către profesori sau condiţii speciale privind formularea acţiunilor .

„Dacă salariaţii unei şcoli solicită acordarea unor drepturi, ca să dau un exemplu, procesul se soluţionează aşa cum a fost formulat", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Galaţi, judecătorul Doranda Mărăcineanu.

Interesant este că primarii din majoritatea localităţilor gălăţene au reuşit să creeeze un precedent în justiţie, după o dispută de durată, cu reprezentanţii Curţii de Conturi.

În 42 de localităţi, edilii-şefi şi-au acordat sporul de vechime, chiar dacă legea interzice demnitarilor să beneficieze de acest drept salarial. Curtea de Conturi le-a imputat primarilor banii încasaţi fără drept, iar edilii au dat instituţia în judecată.

„Am câştigat sporul de vechime pe ultimii trei ani, dar noi am fi dorit să ni se acorde în continuare. Am deschis alte procese, dar le-am pierdut, pentru că nu se putea ca legea să prevadă una şi noi să câştigăm în justiţie altceva", ne-a declarat primarul oraşului Târgu-Bujor, Ştefan Arfire.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite