Constantin Ene, un expert în protejarea de dezastre a populaţiei

A îmbrăcat pentru prima dată o uniformă la vărsta de 15 ani şi a rămas fidel armatei. Fostul şef al Apărării Civile coordonează activitatea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Constantin Ene a ales armata la începutul adolescenţei, când pentru mulţi copilăria încă nu s-a sfârşit. A luată această decizie fără să se gândească nici măcar o secundă la ceea ce însemnă cu adevărat viaţa cazonă şi din acest motiv s-a adaptat cu mare greutate.

„Sunt în armată de la vârsta de 15 ani. Atunci am intrat la Liceul Militar. În clasa a VIII-a când am fost întrebaţi unde vrem să mergem, am spus Liceul Militar. Nici acum nu ştiu de ce am zis asta. Eram şapte inşi care doream să mergem acolo. Dintre ei doar eu am reuşit. M-am integrat foarte greu. Nu puteam să mă obişnuies cu acel regim", spune colonelul Ene.

Una dintre cele mai mari satisfacţii ale acestei cariere de peste 30 de ani este aceea că la un moment dat a avut în subordine oameni care i-au fost şefi cu ceva vreme în urmă. Unul dintre aceste momente memorabile a fost atunci când a revenit în Galaţi.

„Mi-am început cariera tot în Galaţi. După ce am absolvit Academia, am venit comandant la unitatea la care am început cariera. E o chestie de satisfacţie. De-a lungul timpului, am avut plăcearea să am în subordine foşti comandanţi, cel din liceul militar, comandantul din şcoala de ofiţeri, directorul de balistică din şcoala de ofiţeri", spune Constantin Ene.

Aşa cum era de aşteptat, după o astfel de carieră, amintirile sunt multe şi importante. Dintre acestea, reprezentative sunt cele din perioada începuturilor când condiţiile din armată erau extrem de grele.

„În decembrie, stăteam în cort cu o echipă de servanţi. Nu aveam cort special. Pe post de pernă foloseam o bucată de lemn, pe care o băgam într-o sobă îngropată în pământ şi astfel îmi ridicam un pic pătura. Mâncam la grămadă cu toţi ceilalţi colegi. Serveam masa într-o cantină în care mulţi oameni nici măcar nu ar fi intrat. La 24 de ani, am fost trimis şef de coloană la muncile agricole. Am terminat pe primul loc pe ţară. Şi nu era la îndemâna oricui dar am reuşit", îşi aminteşte şeful ISU Galaţi.

În ceea ce priveşte noua fucţie pe care o ocupă de la 1 ianuarie 2011, colonelul Ene speră să le imprime subordonaţilor săi mentalitatea datoriei mai presus de orice.

Cum a fost salvat Galaţiul?
Nu s-a făcut nimic pentru rezolvarea problemelor legate de inundaţii. Ce s-a făcut anul trecut a fost doar actorie din partea politicienilor. E frumos să vezi oameni cum aleargă cu sacul în spate. E doar imagine. Nu se face nimic în schimb. Cele mai bune măsuri sunt cele structurale. Înainte vorbeam de cote istorice odată la câţiva ani, iar acum ne confruntăm cu asta în fiecare an.

Care sunt problemele cu care se confruntă ISU?
Sunt multe lucruri sensibile la ora actuală. O problemă despre care vorbeşte toată lumea dar nimeni nu face ceva, este modesta dotare tehnică. Tot ce avem este învechi fizic şi moral. Avem maşini utilizate de aproximativ 20 de ani. Sperăm să mai obţinem câte ceva prin programele europene. Avem câteva promisiuni, dar să vedem şi ce se va realiza.

Ce-i place
Îmi place să citesc. Sunt o fire curioasă şi îmi place să descopăr lucruri noi mereu. Îmi place sportul. Am practicat atletismul, am obţinut şi câteva rezultate. Am praticat şi handbalul. Îmi place să schiez, să pescuiesc. Îmi plac călătoriile. Îmi place să petrec timpul liber cu familia.

Ce nu-i place
Nu-mi plac oamenii leneşi. Nu-mi place liniştea. Nu-mi plac oamenii pe care îi schimbă funcţiile ocupate de-a lungul timpului. Nu-mi plac oamenii care se plafonează. Nu-mi plac cei care vor să ajungă undeva sus pe scara ierarhică fără să muncească.