Aberant: Pentru că gardienii sunt mutaţi la tribunale şi parchete, puşcăriaşii se vor păzi între ei!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii de la Bucureşti vor să-şi păzească instituţiile din subordine cu ajutorul personalului angajat în cadrul sistemului penitenciar

Potrivit unui proiect de act normativ, până la sfârşitul lunii viitoare, paza tribunalelor, judecătoriilor şi a parchetelor de pe teritoriul României va trece în atribuţiile gardienilor din penitenciare. Măsura nu ţine cont de lipsa acută de personal din sistemul penitenciar.

La ora actuală, la nivelul, la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, există peste 3.000 de posturi blocate.

Oficialii din Ministerul Justiţiei (MJ) şi-au motivat decizia astfel: "Ţinând seama de intenţia Ministerului Afacerilor Interne de a-şi retrage treptat efectivele de jandarmi însărcinate cu paza obiectivelor publice în scopul redirecţionării acestora spre alte activităţi specifice, pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii Ministerului Justiţiei, paza va fi transferată ca atribuţie efectivelor specializate din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor ", se arată în nota de fundamentare a acestui proiect de lege.

Sorin Dumitraşcu, liderul Federaţiei Naţionale din Administraţia Naţională a Penitenciarelor spune că acest proiect este de-a dreptul aberant.

"Din punct de vedere logistic, Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu este pregatită să preia asemenea atribuţii, iar conducerea instituţiei noastre nu a fost consultată cu privire la acest proiect, În cazul în care propunerile vor fi menţinute, FSANP va contesta în justiţie aceste măsuri", a declarat acesta.

Actualmente, instituţiile subordonate MJ sunt păzite de 100 de jandarmi, iar deţinuţii Penitenciarului Galaţi, de 254 de gardieni şi aşa insuficienţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite