Umbrărescu a lăsat baltă drumul de la Cîmpineanca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea acestuia a asfaltat cei doi kilometri de drum prevăzuţi în contract, dar numai pe o bandă. Şase miliarde de lei vechi au intrat deja în contul firmei Tehnostrade. Deoarece Ministerul Finanţelor nu a mai dat bani, lucrarea a fost abandonată.

Lucrarea a fost demarată cu mare fast anul trecut, în luna octombrie, chiar în preajma campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, în prezenţa a numeroşi politicieni locali care se întreceau în a convinge mulţimea despre importanţa "strategică" a drumului cu pricina.

Contractul de reabilitare a drumului, finanţat din bani guvernamentali, repartizaţi de Ministerul Finanţelor direct în contul Primăriei Cîmpineanca, a făcut cu ochiul la mai multe firme, acestea depunându-şi documentaţia de participare la licitaţie.

Potrivit primarului comunei, Ştefan Paraschiv, la licitaţie au participat trei firme, respectiv Sibarex Focşani, Vega Galaţi şi Tehnostrade Bacău, lucrarea fiind câştigată de societatea băcăuană, controlată de "regele asfaltului", Dorinel Umbrărescu.

A primit jumătate din bani

Valoarea de execuţie a lucrărilor pe cei doi kilometri cuprinşi în proiectul de reabilitare a fost de12,6 miliarde de lei vechi.

image

"Constructorul ne-a spus că în două săptămâni nici nu are ce face din acest drum. Au venit cu utilaje performante şi chiar am crezut că va ieşi o treabă bună. Au asfaltat doi kilometri, aşa cum prevedea contractul, dar numai pe o bandă. Apoi şi-au strans "jucăriile" şi au plecat", ne-a declarat Ştefan Paraschiv, primarul din Cîmpineanca.

Edilul spune că firma în cauză şi-a primit partea de bani pentru care a efectuat lucrarea, respectiv şase miliarde de lei vechi, trebuind ca pentru următoarele tranşe de bani să facă dovada situaţiei de lucrări.

"Am făcut nenumărate demersuri să-i determin să revină să finalizeze lucrarea, dar fără succes. Concluzia mea este că firma vrea garanţii că îşi va primi banii, dar pe criza asta ce garanţii poate să mai ofere statul?", se întreabă edilul comunei Cîmpineanca.

image

"Mai bine se repara şcoala"

Am încercat să luam legătura şi cu reprezentanţii firmei Tehnostrade pentru a ne prezenta o opinie legată de acest subiect, însă la singurul număr de telefon al societăţii nu a răspuns nimeni.

Oamenii din Cîmpineanca spun că nu mai cred că vor vedea drumul finalizat, mai ales că acesta a început să se deterioreze. "Aveam nevoie de acest drum, dar mai bine se foloseau banii pentru reabilitarea şcolii din comună, pentru că şi aici lucrările au fost abandonate", ne-a spus Marin Iordache.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite