Regulament revoltător pentru iubitorii de animale: pisici şi câini în locuinţele din Focşani doar cu semnătura vecinilor

Regulament revoltător pentru iubitorii de animale: pisici şi câini în locuinţele din Focşani doar cu semnătura vecinilor

Animalele de companie vor avea voie în casă doar cu acceptul vecinilor

Municipalitatea din Focşani a pregătit un regulament draconic pentru deţinătorii de animale de companie şi animale domestice din oraş, care ar urma să devină în cel mai scurt timp lege, după aprobarea acestuia de către consilierii locali.

Cele mai importante prevederi se referă la faptul că locuitorilor din oraş le este interzis să mai crească câini şi pisici în blocuri fără acordul vecinilor şi al asociaţiilor de proprietari din care fac parte.

Sunt însă şi deţinători de animale de companie care nu au o locuinţă în proprietate şi stau cu chirie, caz în care le este interzis cu desăvârşire creşterea şi întreţinerea acestor animale. Pentru cine nu respectă legea, amenda este cuprinsă între 800 şi 1.500 de lei.

Şedinţa de consiliu local în care va fi supus aprobării noul regulament este programată la Focşani pe data de 28 ianuarie.

Asociaţiile de protecţie a animalelor critică dur Primăria Focşani pentru proiect, precizând că teama de amenzi va duce la un val de abandonuri ale animalelor de companie pe străzile şi aşa pline de maidanezi.

“Suntem obligaţi să cerem acordul vecinilor pentru a creşte un animal de companie. Oare noi nu aveam aceleaşi drepturi ca fiecare cetăţean, deşi suntem plătitori de taxe şi impozite? Suntem noi o clasă socială aparte? De ce? Pentru că un câine latră? Pentru că o pisică miaună? Iar vecinii cu două picioare sunt silenţioşi? Copiii din bloc nu urlă şi ţipă cât este ziua de lungă, vecinul de vis-a-vis nu dă muzica la maxim în fiecare vară, încât nici termopanele nu mai rezistă? Noi, iubitorii şi posesorii de animale, trebuie să suportăm şi să îngăduim toate acestea, dar pentru a creşte un animăluţ în casă aşteptăm acordul locatarilor, care de obicei sunt îndoctrinaţi cu ură faţă de animale”, se arată, printre altele, într-un memoriu trimis Primăriei Focşani de reprezentanţii Federaţii pentru Protecţia Animalelor şi Mediului din România.

Regulamentul de creştere a animalelor în Focşani

Viceprimarul municipiului Focşani, care este şi iniţiatorul regulamentului, spune că el însuşi are animale de companie acasă şi că de fapt propunerea vine în acord cu legea naţională.

Regulamentul este unul mai vast, cuprinde 31 de articole şi face referire şi la faptul că orice câine de rasă trebuie plimbat pe străzi obligatoriu în lesă sau cu botniţă. Totodată, sunt avute în vedere şi obligaţiile deţinătorilor de animale domestice, precum cai, vaci, oi sau porci.

citeste totul despre: