Reacţia uneia dintre cele mai inimoase românce, care pus umărul la construirea Mausoleului Mărărăşeşti, atunci când a văzut cum sunt trataţi eroii neamului
0Zefira Voiculescu a fost membră a Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor din România şi a Comitetului care s-a ocupat de construirea Mausoleului de la Mărăşeşti.
"Un nume necunoscut, dar o inima mare. Zefira Voiculescu, din Bucureşti, trimitea la 23 octombrie 1971, Comitetului de Cultură al R.S.R., o scrisoare care ar trebui să semnifice mult pentru cei care pun preţ pe momentele de glorie ale Armatei Române de acum o sută de ani.
Cine a fost Zefira Voiculescu? O fostă membră a Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române şi a Comitetului care s-a ocupat cu construirea Mausoleului de la Mărăşeşti între anii 1919-1938, precum şi autoarea unui volum de Amintiri din acea perioada care, din păcate, nu se păstrează şi într-o bibliotecă din judeţul nostru.
Deci, în anul 1972 această femeie în vârstă de 87 de ani, după două infarcturi şi internată într-un spital din Bucureşti, găseşte puterea să adreseze o petiţie în legătură cu starea necorespunzătoare a monumentului pe care l-a văzut ridicându-se piatră peste piatră şi în criptele căruia împreună cu colegele a aşezat cele aproape 10.000 de oseminte.
După respectiva reclamaţie, lucrurile s-au mai remediat sau au intrat în atenţia autorităţilor, care au confirmat că în cursul anului 1973 Mausoleul va avea parte de o reparaţie capitală. Iată câteva rânduri zguduitoare din scrisoarea bătrânei Zefira Voiculescu în legătură cu neregulile pe care le-a sesizat acum mai bine de 4 decenii: <<s-a văruit interiorul stropindu-se cu var uşile de bronz cu delicatele picturi, de la Capelă; s-au şters dar a rămas locul albicios, s-au acoperit cu var literele de pe sarcofagul eroului General Eremia Grigorescu, candelele sunt necurăţate, metalul stă urât, înnegrit, lipsesc becuri, preţioasele podoabe ale capelei nu mai sunt, în exterior slabă curăţenie, grădina neîngrijită, mormântul soldatului necunoscut se ruinează, Flacăra care ardea permanent când se găsea în parcul Libertăţii, la Bucureşti, pusă şi aprinsă de Asociaţia -Cultul Patriei-, nu mai arde de când s-a adus sarcofagul la Mărăşeşti, pe placa mormântului Eroului Necunoscut scrie- Aici odihneşte fericit întru Domnul, ostaşul necunoscut, săvârşit din viaţă în jertfă, pentru unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihneşte pământul României întregite 1916-1918. Să se păstreze şi să se alimenteze flacăra eternă ca recunoştinţă pentru fiii de păstori şi plugari care au reîntregit glia românească. Se pare că din economie nu se poate pune o ţeavă care să aducă gazul din apropiere pentru ca flacăra să ardă veşnic, se pare că din economie s-a concediat unul din cei doi oameni de serviciu. Oare eroii ţării şi-au economisit sângele pentru apărarea Patriei? Cine n-a văzut grămada de schelete, cine n-a pus mâna să le aşeze în cripte, ca noi, nu poate simţi ceea ce simt eu azi. Mausoleul este apogeul celui mai sublim eroism, al acelora care şi-au vărsat sângele cu atâta dărnicie, este centrul unui cult care aminteşte cea mai zguduitoare clipă din istoria ţării noastre Este nebuneasca vitejie a soldaţilor noştri, a fantomelor albe, care, ajungând la luptă, corp la corp, îi muşcau pe nemţi strigându-le Na. Moldova Na, Moldova. Este cel mai grandios monument funerar din lume, cel mai zguduitor simbol al românismului. Generaţia mea a luptat, generaţia mea a învins, generaţia mea a intrat prin poarta gloriei în istoria universală. Ce spun copiii noştri şcolari, lumea noastră , străinii, văzându-l neglijat? Ce amărăciune cuprinde pe români când văd începutul nepăsării? Dar ce idee bizară a fost ca să se instaleze în Mausoleu o staţie de magnetofon ca să transmită încontinuu muzică patriotică. Când am auzit tobele am încremenit, ce sacrilegiu! Nu le-a cântat destul artileria şi mitralierele? Acolo trebuie să domnească cea mai desăvârşită linişte, pietate, reculegere! Azi nu mai am căderea. Însă am fost copleşită de o mare întristare şi cum grandioasa realizare este prea legată de sufletul şi inima mea, m-am decis să vă scriu. Cu toată stima ce vă port, Zefira Voiculescu", scrie istoricul focşănean Florin Dîrdală.
Se încarcă comentariile...
