Primăria Focşani pregăteşte încheierea unui contract de mentenanţă de 12 milioane de euro pentru noua centrală termică
0Contractul a fost negociat cu firma Loial Impex SRL din Suceava, dar deocamdată nu există sursă de finanţare l bugetul local, aşteptându-se o rectificare.
Noua centrală termică a oraşului, construită cu fonduri europene în cadrul unui proiect de 42 de milioane de euro, care vizează totodată şi înlocuirea reţelelor subterane, a fost inaugurată în decembrie 2013 şi a fost pusă în funcţiune de puţin timp, însă lucrează pe pierdere, întrucât livrează doar apă caldă.
Cu toate acestea, primăria Focşani se pregăteşte să încheie un contract de mentenanţă de aproximativ 12 milioane de euro, pe o perioadă 15 ani, cu firma care a construit centrala, asta în ciuda faptului că centrala beneficiază de o garanţie de 5 ani de la data punerii ei în funcţiune.
Practic, fie că se va interveni la centrală, fie că nu, firma cu care se încheie contractul va încasa 800.000 de euro pe an.
Primarul spune că e normal să existe un astfel de contract, pentru că se lucrează cu echipamente foarte scumpe şi dacă se strică ceva Primăria Focşani va fi bună de plată.
„Este obligatoriu întreţinerea ei. La 200 de ore de funcţionare, mai trebuie schimbat ceva, la alte 500 de ore se mai schimbă altceva. Nu putem să ne jucăm. Nu costă un milion de euro pe an contactul de mentenanţă, ci undeva pe acolo. Vorbiţi la ENET, că este centrala lor”, a încercat să ne paseze primarul Decebal Bacinschi.
Directorul ENET spune că contractul de mentenanţă este semnat de Primăria Focşani şi nu poate să dea nicio relaţie în acest sens, mai ales că nu are acordul firmei care se va ocupa de întreţinere.
Din informaţiile noastre, contractul ar urma să fie semnat cu firma Loial Impex Suceava SRL, care a construit centrala, firmă de construcţii, patronată de Sorin Iacob, fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava.
Firma a câştigat în ultimii ani zeci de contracte pe bani publici.
În mai 2013, Iacob a fost audiat de DIICOT, alături de mai mulţi afacerişti din Suceava acuzaţi ca ar fi provocat bugetului de stat un prejudiciu de 9,8 milioane de euro, prin tranzacţii fictive cu materiale de construcţii.
Mai puteţi citi:
FOTO VIDEO Vicepremierul Gabriel Oprea a venit cu elicopterul la Focşani să inaugureze centrala ENET
Oficialii administraţiei judeţene l-au informat pe demnitarul guvernamental că în urma acestei investiţii focşănenii vor plăti facturi mai mici, dar nu au dat şi cifre concrete.
Primarul municipiului Focşani a recunoscut că vrea să înfiinţeze o nouă societate care să preia activitatea de termoficare din Focşani. Profitând de noua centrală termică construită din fonduri europene, care încă nu a fost pusă în funcţiune, edilii vor astfel să scape de vechea societate pe care au condus-o la faliment printr-o proastă administrare.