Primari din Vrancea care au contractat lucrări de la „Dumnezeul Achiziţiilor“: „Am selectat pe bază de intuiţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mădălin Iscru, preotul prieten al ministrului Dezvoltării FOTO Recorder.ro
Mădălin Iscru, preotul prieten al ministrului Dezvoltării FOTO Recorder.ro

Comunele vrâncene Tătăranu şi Vidra au încheiat contracte cu firma preotului Mădălin Iscru, din Tulcea, fost consilier al ministrului Dezvoltării Regionale.

O anchetă a jurnaliştilor de la Recorder.ro arăta, la mijlocul lunii februarie, cazul lui Mădălin Iscru, un preot din Tulcea, care administrează o societate fără angajaţi şi fără cifră de afaceri, dar care a câştigat fără licitaţie nenumărate contracte cu fonduri publice cu autorităţi locale din mai multe zone ale ţării.

Preotul, un apropiat al fostului vicepremier Paul Stănescu, a fost consilier al acestuia în Ministerul Dezvoltării, perioadă în care a primit peste 130 de contracte de la primării pentru servicii de proiectare şi întocmire a documentaţiilor necesare accesării fondurilor din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

„Dumnezeul Achiziţiilor”, cum l-au numit reporterii Recorder, a reuşit să prindă contracte, cu firma sa obscură, şi de la două primării din Vrancea, Tătăranu şi Vidra, ambele conduse de edili PSD.

Primăria Tătăranu i-a plătit firmei Hercinic 552.053 de lei, pentru zece contracte privind studii de fezabilitate, documentaţii tehnice pentru reabilitări de drumuri, toate aceste contracte fiind atribuite prin achiziţie directă în perioada octombrie-decembrie 2018. Cel mai mare contract are valoarea de 130.000 de lei şi vizează elaborarea de documentaţii tehnice necesare reabilitării unor drumuri. Primarul Bănel Bărbieru nu ne-a răspuns la telefon pentru precizări în legătură cu situaţia contractelor.

Intuiţia primarului Pintilie

Primăria vrânceană Vidra, condusă de edilul Silviu Pintilie, a făcut proiecte de 428.000 de lei cu firma preotului Iscru, folosind aceeaşi procedură de achiziţie directă. În doar o săptămână, de la sfârşitul lunii octombrie şi până la începutul lunii noiembrie, au fost semnate 12 contracte pentru studii privind investiţii de nivel local. 

pintilie

„Am auzit de scandalul cu această firmă, dar nu m-a întrebat nimeni, nimic, până acum. Nici nu am primit vreo indicaţie de undeva cu ce firmă să semnez. Eu am vreo 40 de studii la nivel de comună şi am selectat pe bază de intuiţie. M-am uitat pe SICAP, am văzut cu cine mai lucrează comunele şi alegi ce ţi se pare mai bun. Firma a trimis scrisori de intenţie, dar nu mă duc eu să- calculez bonitatea. Ca să acţionezi trebuie să începi de undeva. Eu sunt la primul mandat şi învăţ şi eu. Nu mi-au promis că mă vor ajuta în vreun fel să obţin bani prin PNDL“, spune primarul comunei Vidra, Silviu Pintilie (foto).

Investigaţia jurnaliştilor de la Recorder.ro a pornit după ce premierul Viorica Dăncilă a declarat că a scos ţara din noroaie, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), iniţiat de Liviu Dragnea. Firma Hercinic, a preotului, a devenit în ultimul an prestatoare de servicii de proiectare şi construcţii pentru unităţile administrativ teritoriale interesate să obţină fonduri bugetare.

În urma acestei anchete, Serviciul Teritorial Constanţa din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-a autosesizat şi a deschis un dosar pentru abuz în serviciu în cazul afacerilor cu contracte PNDL derulate, deocamdată, între primăriile din judeţul Constanţa şi firma Hercinic SRL. Procurorii DNA au primit din partea reporterilor şi documentele care au stat la baza anchetei.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite