Patru zile de sărbătoare la Focşani, la Festivalul Viei şi Vinului “Bachus 2015”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul Bachus va avea loc între 8 şi 11 octombrie
Festivalul Bachus va avea loc între 8 şi 11 octombrie

Festivalul internaţional al Viei şi vinului Bachus 2015 are un buget de 1,2 milioane de lei iar cea mai mare sumă va fi consumată pe artişti.

Din 8 octombrie şi până pe 11 octombrie, la Focşani are loc sărbătoarea viei şi vinului “Bachus 2015”. Timp de patru zile vor avea loc foarte multe manifestări cultural-artistice, concentrate în special în Piaţa Unirii din Focşani, acolo unde comercianţii de băuturi şi produse alimentare şi-au creat standuri şi unde în fiecare seară vor concerta artişti cunoscuţi din ţară şi străinătate.

Vineri, 9 octombrie, la Odobeşti, la Green Garden Resort, între orele 10.00 şi 18.30,  are loc tradiţionalul concurs de vinuri, iar la Focşani Mall va avea loc în intervalul 15.00-16.00 o lecţie de degustări de vinuri susţinută de somelieri renumiţi. Cei interesaţi vor degusta vinuri alese oferite de Vincon România, Casa Ochean din Cîrligele şi Crama Gîrboiu.

 Sâmbătă, vedeta TV Horia Vîrlan va organiza între orele 16.00 şi 17.00 un concurs gastronomic la Promenada Mall. Duminică, 11 octombrie, între orele 18.00 – 20.00 are loc la sala de spectacole Tara Vrancei Festivalul Naţional de Folclor „Cântece de viţă veche”.

De la Bachus nu lipsesc artiştii pentru care autorităţile au pus la dispoziţie cele mai multe resurse financiare, respectiv 1,2 milioane de lei. Vor cânta pe scena amenajată din centrul civic al oraşului Andra, Pepe, Ruby, Zdob şi Zdub, Bosquito, Super Truper şi alţi artişti consacraţi iar festivalul se va încheia cu recitatul cunoscutului artist italian, Toto Cutugno.

Program Bachus 2015

Joi, 8 octombrie 2015

Ora 17.30 – Caravana lui Bachus cu mimi, artisti pe picioroange, fachiri si oameni butoaie deschide Festivalul Internaţional al Viei si Vinului;

Ora 18.45 – Festivitate de premiere a cele de-a III-a ediţii a ”Concursului Alaiurilor”;

Ora 19.00 – HARA;

Ora 20.00 – ETNO;

Ora 20.40 – CABRON;

Ora 21.20 – ANDRA&BAND;

Vineri, 9 octombrie 2015

Ora 10.00 – 18.30   Concursul National de Vinuri „Bachus” 2015 – la Green Garden Resort Odobesti;

Ora 15.00 – 16.00   Lecţie de degustare de vinuri susţinută de somelieri renumiţi – la Focsani Mall;

Ora 17.30 – 19.00   Concurs Tinere talente;

Ora 19.00 – GETA POSTOLACHE;

Ora 19.30 – DORIAN POPA;

Ora 20.10 – RUBY;

Ora 20.50 – PEPE;

Ora 21.30 – Recital ZDOB SI ZDUB;

Sâmbătă, 10 octombrie 2015

Ora 10.00 – 13.00   Concursul National de Vinuri „Bachus” 2015 – la Green Garden Resort Odobesti;

Ora 15.00 – 16.00   Lecţie de degustare de vinuri susţinută de somelieri renumiţi – la Focsani Mall;

Ora 16.00 – 17.00   Concurs gastronomic şi lecţie de gastronomie cu Horia Varlan – la Focsani Mall;

Ora 17.30 – 19.00   Concurs Tinere talente;

Ora 19.00 – HORA;

Ora 19:40 – FIDAS & BAND;

Ora 20.20 – AMI;

Ora 21.00 – BOSQUITO;

Ora 22.00 – Recital IN-GRID;

Duminică, 11 octombrie 2015

Ora 14.00 – 16.00   Lecţie de degustare de vinuri susţinută de somelieri renumiţi – la Rix;

Ora 18.00 – 20.00   Festivalul Naţional de Folclor „Cântece de viţă veche” – la Cinematograf Balada;

Ora 18.00 – Tara Vrancei;

Orele 19.00-23.00 – Vedete in Recital

Ora 19.05 – SUPER TROOPER;

Show Teodor Balet/Black&White

Ora 19:50 – MAXIMILIAN ;

Show Teodor Balet/Black&White

Ora 20.35 – ANDREEA BALAN;

Show Teodor Balet/Black&White

Ora 20.30 – Gala Concurs National de Vinuri;

Ora 21.35 – Recital extraordinar TOTO CUTUGNO;

Ora 23.00 – Artificii

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite