Miron Tudor Mitrea, primul parlamentar din Vrancea care a ajuns la puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miron Mitrea ispăşeşte doi ani de închisoare la Poarta Albă
Miron Mitrea ispăşeşte doi ani de închisoare la Poarta Albă

Dintre toţi parlamentarii de Vrancea care au reprezentat judeţul în cel mai mare for legislativ al ţării, singurul care a ajuns până în prezent după gratii a fost Miron Tudor Mitrea.

Fostul ministru al Transporturilor, Miron Tudor Mitrea, este până în prezent singurul parlamentar din Vrancea care a fost condamnat la puşcărie pentru corupţie.

În luna februarie 2015, într-o zi de 13, cu ghinion, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat pe cel care a fost parlamentar PSD de Vrancea timp ce cinci mandate consecutiv, fie senator, fie deputat, la doi ani de închisoare cu executare, pedeapsă pe care o ispăşeşte la Penitenciarul Poarta Albă, din judeţul Constanţa.

Cu doar zece zile înainte de verdict, anticipând probabil o eventuală pedeapsă în acest dosar, Miron Tudor Mitrea şi-a dat demisia din Parlamentul României, lăsând alegătorii din Colegiul 4 fără reprezentant în Parlament.

Miron Mitrea a fost judecat pentru fapte de corupţie în legătură cu lucrări de renovare făcute la casa mamei sale.

Parlamentarul de Vrancea a fost trimis în judecată în anul 2013 pentru luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, ultimele două infracţiuni în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, confirmat de decizia judecătorilor,  în perioada 2001- 2002, Miron Mitrea, care era atunci ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei la pretins şi primit  de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în valoare de 520.000 de lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare la un imobil din Voluntari, judeţul Ilfov, proprietatea mamei sale.

Miron Mitrea ar urma să se elibereze din Penitenciar în vara anului 2016, dar este posibil ca acest lucru să se întâmple mai devreme, având în vedere că şi el şi-a exersat talentul de scriitor după gratii, compoziţia sa fiind o carte de memorii.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite