Metoda „accidentul”, pe cuponul de pensie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Vrancea vor în acest mod să prevină bătrânii să nu mai cadă victime escrocilor care au înşelat mulţi oameni cu sume mari de bani.

La sfârşitul lunii septembrie, într-o singură zi, opt focşăneni au fost sunaţi de escroci care au solicitat sume de bani sub pretextul că rudele persoanelor pe care le-au sunat au suferit accidente.

Două bătrâne din Focşani au fost înşelate cu sume mari de bani prin acest mod, iar poliţiştii vrânceni s-au gândit la o nouă formulă prin care ar putea să-i atenţioneze pe cei care ar putea pica în capcana escrocilor prin metoda „accidentul”.

Poliţiştii vrânceni au propus ca pe cupoanele de pensii să fie transmise mesaje cu caracter preventiv, bătrânii fiind cei mai vulnerabili în faţa infractorilor.

Cconducerea Inspectoratului de Poliţie Vrancea a considerat oportun ca pe spatele cupoanelor de pensie să fie inserate mesaje cu caracter preventiv. S-au început demersurile la Casa Judeţeană de Pensii  şi dacă se va considera oportun, va fi aprobat un protocol de colaborare”, ne-a precizat inspectorul principal  Adrian Dochioiu, de la IPJ Vrancea.

Deocamdată, Casa de Pensii va prezenta această soluţie la nivel central, pentru a se lua o decizie în acest sens, având în vedere că toate cupoanele de pensii se tipăresc la Bucureşti.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite