Meteorologii anunţă ninsori până duminică
0
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea s-a întrunit joi pentru stabilirea măsurilor specifice în vederea atenuării efectelor fenomenelor meteorologice prognozate de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru perioada următoare.
Potrivit informării meteo primite de la Centrul Meteorologic Regional Moldova, în intervalul 24.01.2014, ora 18:00 - 26.01.2014, ora 12:00, se vor înregistra ninsori viscolite şi răcire accentuată a vremii.
Astfel, în intervalul menţionat, vremea se va înrăutăţi. Va ninge şi se va depune strat mai consistent de zăpadă în sudul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp în 24 de ore. Vântul se va intensifica cu precădere în jumătatea de sud a Moldovei, unde va avea viteze de peste 60...70 km/h, viscolind ninsoarea. Vremea se va răci şi va deveni geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor, în cea mai mare parte a regiunii.
Astfel, se vor pune în aplicare planurile existente la nivelul comitetului local pentru situaţii de urgenţă şi se va acţiona în conformitate cu acestea, precum şi în conformitate cu procedurile operaţionale specifice.
Un aspect foarte important îl constituie prioritizarea intervenţiilor pentru salvarea vieţii oamenilor aflaţi în situaţii deosebite, astfel că este necesară monitorizarea cu maximă atenţie a evoluţiei fenomenelor meteorologice pentru a se putea interveni în cel mai scurt timp pentru înlăturarea efectelor acestora.
Şi Primăria a făcut comandament de iarnă
Având în vedere avertizările meteorologice primite la sediul Primăriei Focşani, astăzi 24 ianuarie 2014, ora 11.30 a avut loc la sediul instituţiei şedinţa Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, convocată de primarul Decebal Bacinschi.
Au fost inventariate utilajele si personalul pregătite pentru intervenţie şi a rezultat următoarea situaţie:
Personal total la dispoziţie – 280
Utilaje:
DIRECŢIA DE DEZVOLTARE SERVICII PUBLICE
- 16 utilaje cu lama şi scăriţă;
- 1 tractor cu lamă;
- 2 buldoexcavatoare;
- 4 camionete cu nisip şi sare pentru împrăştiere manuală material antiderapant;
- 1 mini buldozer (Bobcat);
CUP SALUBRITATE
- 2 autogredere;
- 2 tractoare cu lamă;
CUP SA
- 2 buldoexcavatoare;
ENET SA
- 2 buldoexcavatoare;
- 1 tractor cu remorca pentru împrăştiere manuală material antiderapant;
- 1 autobasculanta (6 tone) pentru împrăştiere manuală material antiderapant.
Toate utilajele sunt în stare de funcţionare şi este stabilit graficul de permanenţa de către fiecare instituţie.
Totodată mai există contracte tip convenţie cu diferite societăţi comerciale pentru 78 utilaje din care 30 autobasculante. Aceste utilaje vor fi solicitate doar in situaţia în care utilajele proprii nu vor putea face faţă condiţiilor meteo.
În cadrul şedinţei a fost făcută şi distribuţia zonelor de acţiune, cu stabilirea utilajelor, persoanelor şi coordonatorilor pentru fiecare zona în parte.
Coordonatorul general al intervenţiilor pentru acţiunea de deszăpezire va fi asigurată de dl. Viceprimar Gabriel Necula.
În funcţie de situaţia meteo Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă va avea şedinţe zilnice pentru analizarea situaţiei şi eventualele redistribuiri de utilaje.
Mai puteţi citi:
VIDEO Meteorologii au avut dreptate. La Focşani s-a oprit ploaia şi a început să ningă
Meteorologii anunţă că vine prima ninsoare din acest an în Vrancea