Mesajul unui primar PSD către cetăţeni pentru turul doi al alegerilor. „Votaţi cum vă duce conştiinţa“
0Mihai Neaţă, primarul social-democrat al comunei vrâncene Milcovul se află la al doilea mandat de edil. În primul tur al alegerilor prezidenţiale, Viorica Dăncilă, candidatul partidului pe care îl reprezintă, a fost învins în mod clar în comuna sa de Klaus Iohannis, candidatul liberalilor.
Deşi Viorica Dăncilă, preşedintele PSD, le-a stabilit liderilor judeţeni ai partidului sarcini clare în legătură cu turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, adică să obţină pentru ea 51% din voturi, se pare că acest obiectiv este greu de îndeplinit.
Mai ales în Vrancea, unde PNL a zdrobit PSD atât la europarlamentare, cât şi la primul tur al alegerilor prezidenţiale, din 10 noiembrie.
Primarul PSD al comunei Milcovul, Mihai Neaţă, de altfel un personaj foarte activ politic, le-a transmis consătenilor un mesaj electoral pe Facebook, în care îi îndeamnă să voteze cum le dictează conştiinţa. Asta după ce duminică Klaus Iohannis a obţinut 700 de voturi în comuna pe care o păstoreşte, în vreme ce Viorica Dăncilă a luat doar 461 de voturi.
"Stimaţi cetăţeni ai comunei Milcovul, vă mulţumesc pentru prezenţa la vot din 10 noiembrie şi vă rog ca pe 24 noiembrie, să vă prezentaţi într-un număr la fel de mare, când va fi votul decisiv! Votaţi cum vă duce conştiinţa, în funcţie de rezultatul acestor alegeri, se va decide viitorul copiilor voştri. România se va îndrepta către: pace socială, prosperitate, stabilitate, respect intern şi internaţional sau anarhie, dezbinare, divergenţe între clasele socio-profesionale, subjugate în faţa mai marilor lumii! Avem o ţară frumoasă, bogată si demnă, de votul nostru depinde viitorul ei! Cu stimă şi respect! PRIMAR NEAŢA MIHAI", se arată în mesajul postat pe Facebook de primarului Neaţă.