Măştile sculptate în lemn ale artistului popular Pavel Lupaşc, unice în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
1

Este printre puţinii meşteri populari din ţară care mai confeţionează măşti tradiţionale din lemn, cu faţa sculptată, folosind piei de oaie sau de capră.

Pavel Lupaşc este unul dintre vrâncenii care crede cu sfinţenie în tradiţii. Încă din copilărie, a îndrăgit obiceiurile specifice Anului Nou, alăturându-se grupurilor de flăcăi care mergeau la urat prin satul natal, Nereju. Şi bineînţeles, unui plugar nu-i putea lipsi masca, pe care Pavel şi-o confecţiona singur.

„Când am început să merg cu plugul în noaptea de Anul Nou, mi-am făcut singur măşti pe care le purtam pe faţă, reuşind astfel să alung spiritele rele. Sunt obiceiuri deosebite, specifice zonei noastre pe care şi acum le păstrăm", povesteşte meşterul popular.

După ce, vreme de un an, a fost ucenic la Tăbăcăria din localitatea Vânători, Pavel Lupaşc şi-a deschis un atelier unde a început să confecţioneze cojoace dar nu a renunţat la pasiunea sa pentru măşti.

Căsătorindu-se cu fiica unui vestit meşter din sat, Pavel Caba, care făcea instrumente populare şi sculpturi în lemn, Lupaşc a avut şansa de a îşi expune creaţiile la muzee din întreaga ţară, acolo unde socrul său devenise un nume.

1

„Pentru prima dată, am mers alături de socrul meu, Pavel Caba, la o expoziţie a meşterilor populari, organizată la Muzeul Satului din Bucureşti. Mi-am prezentat măştile, care spre bucuria mea, au fost foarte apreciate şi astfel am început să fiu contactat şi de alte muzee", spune vrânceanul.

În foarte scurt timp s-a orientat şi către sculpturile din lemn, pe care le realizează alături de soţia sa, Tudoriţa Lupaşc, artist popular ca şi el.

Referent la Şcoala de Arte

În urmă cu mai mulţi ani ani, Pavel Lupaşc s-a alăturat grupului de meşteri din cadrul Şcolii Populare de Arte Focşani, în calitate de referent pe specialitatea măşti şi fluiere. De asemenea, din dorinţa de a promova tradiţiile, Lupaşc a început să se ocupe de pregătirea tinerilor din judeţ.

„Am deschis acasă un atelier, unde îi învăţ pe copii cum se confecţionează măştile, fluierele şi cavalele. Este o activitate foarte plăcută şi mă bucur că mai există tineri care respectă tradiţiile şi chiar vor să devină meşteri populari", mărturiseşte Pavel.

Lupaşc a făcut cunoscute tradiţiile româneşti şi în spaţiul european, mai exact în Spania, participând la realizarea unui film, în colaborare cu binecunoscutul Emil Hurezeanu.

2

„Înainte ca România să adere la Uniunea Europeană, am primit propunerea de a juca într-un film în care erau prezentate diferenţiat tradiţiile şi modul în care un meşter popular este susţinut de comunitate într-o ţară membră UE şi una care nu era integrată încă. A fost o experienţă inedită", povesteşte Pavel.

Meseria de meşter popular îl mulţumeşte şi din punct de vedere material. „Pe lângă faptul că fac ceea ce-mi place, reuşesc să îmi întreţin şi familia, lucru care mă mulţumeşte pe deplin. Măştile şi instrumentele pe care le expun la târguri sunt şi de vânzare”.

O mască pe care o confecţionează Lupaşc costă până în 200 de lei, dar în străinătate se vând şi cu 100 de euro.

Mai puteţi citi:

 Ion Stanciu este maestrul cimpoaielor tradiţionale

Este printre puţinii confecţioneri de cimpoaie de la noi din ţară, tradiţie pe care meşterul popular din Româneştii Nistoreştiului vrea să o reînvie şi s-o ducă mai departe.

Tudoriţa Lupaşc duce tradiţia românilor în Europa

Este meşter popular în dogărie şi deşi lucrează într-un domeniu rezervat bărbaţilor, din mâinile Tudoriţei ies adevărate opere de artă. A avut expoziţii în toate ţările din Uniunea Europeană.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite