Marii angajatori din Focşani se implica în gestionarea crizei COVID-19. Ce solicitări au avut aceştia la întâlnirea cu primarul municipiului
0Oamenii de afaceri din municipiu au făcut cu această ocazie un set de solicitări şi propuneri de măsuri pentru perioada cât România se va afla în stare de urgenţă.
Primarul Cristi Misăilă şi şefii unităţilor subordonate implicate în gestionarea situaţiei declanşate de pandemia de coronavirus s-au întâlnit luni cu marii angajatori din municipiul Focşani.
Întâlnirea a fost necesară pentru clarificarea unor probleme pe care oamenii de afaceri le-au identificat, aceştia făcând o serie de propuneri şi soluţii pentru perioada următoare. Astfel, aceştia cer luarea de măsuri la nivel naţional pentru blocarea stocurilor de măşti de protecţie, a dezinfectanţilor folosiţi împotriva virusului COVID-19, precum şi blocarea preţurilor acestora.
Ei s-au interesat despre posibilităţi legale de continuare a transporturilor de produse finite şi materii prime din şi către Italia, în contextul în care Ungaria a interzis aceste transporturi.
Totodată, s-a cerut dispunerea măsurilor de urgenţă pentru identificarea tuturor persoanelor care au venit în ţară din zonele contaminate, persoane care nu figurează ca fiind în carantină sau în izolare la domiciliu şi informaţii cu privire la localităţile din judeţ unde sunt identificate persoane aflate în carantină sau sunt izolate la domiciliu (unde şi care sunt persoanele respective), pentru a putea lua măsuri de protecţie a celorlalţi angajaţi ai societăţii.
Oamenii de afaceri au cerut măsuri speciale ce permit firmelor de curierat să poată funcţiona în regim normal, solicitând măsuri fiscale şi economice concrete privind mediul de afaceri, în contextul blocării fluxului de activitate în domeniul industriei uşoare. S-a mai discutat despre închiderea locurilor de joacă, unităţilor after-school, baruri, cafenele, precum şi alte locuri de petrecere a timpului liber.
În vederea nerestricţionării circulaţiei angajaţilor de la şi înspre domiciliu, marii angajatori sunt dispuşi să pună la dispoziţia autorităţilor lista cu numărul de angajaţi, precum şi localitatea de domiciliu a acestora.
După această primă întâlnire, Primăria Municipiului Focşani solicită o întâlnire de urgenţă cu Prefectura Judeţului Vrancea şi conducătorii instituţiilor angrenate în gestionarea situaţiei de urgenţă: Inspectoratul de Politie Judetean Vrancea, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Vrancea, Directia de Sanatate Publica Vrancea şi Spitalul Judeţean.