Fântâna lui Ferdinand de la „Obârşia Mioriţei“. Cum i s-a împlinit unui inginer visul de a vedea România Mare

Fântâna lui Ferdinand întregitorul FOTO: Dan Badiu

În urmă cu un secol, în timpul Primului Război Mondial, în zona aflată la graniţa dintre judeţele Vrancea, Covasna şi Bacău s-au dat lupte crâncene.

În timpul Primului Război Mondial, pe Valea Caşinului s-au dat lupte crâncene, stropite cu sânge de ostaşii români. Regele Ferdinand, dar şi regina Maria au vizitat deseori linia frontului cu Imperiul Austro-Ungar, pe nodul de cale ferată care mergea până la Oneşti, pentru a îmbărbăta soldaţii, regina îngrijind chiar sub ochii soţului ei ostaşii răniţi.

Chiar şi după război, familia regală a continuat să vină în zonă, iar în fiecare an lua lumina Învierii de la Mănăstirea Caşin, unde regii României veneau însoţiţi de istoricul Nicolae Iorga şi de generalul Alexandru Averescu. De altfel, regina Maria era extrem de populară în zona, iar populaţia o considera ocrotitoarea acestor meleaguri.

În anul 1918, Regina a vizitat cimitirul eroilor de la Caşin iar în lucrarea sa, „Povestea vieţii mele”, notează: „Am vizitat şi unul din marile cimitire militare, nu departe de Mănăstirea Caşin, într-o mică şi adâncă vale lăturalnică. Este un loc pustiu şi melancolic printre dealuri joase şi sterpe, dar este minunat de bine îngrijit şi orânduit. Sunt câteva sute de morminte cu cruci de lemn de mesteacăn. Toate de aceeaşi mărime. Fiecare cruce are câte o coroană de frunziş de brad, atârnată de braţele ei întoarse. Coroanele se vestejiseră şi căpătaseră culoarea ruginie. Soarele era în asfinţit şi lumina cu ultimele lui raze crucile albe şi ramurile veştejite, care dobândiseră culoarea vie portocalie ca fundurile dealurilor sterpe în culoarea nisipului fără un singur pom; era o simfonie melancolică, dar nespus de armonioasă. Rătăcind de colo, colo multă vreme, printre tăcute oase a crucilor, întrebându-mă cine plânge oare, sau e chinuit de dor după aceste tinere fiinţe care n-aveau să se mai întoarcă la vetrele lor niciodată”.

După război, Regele Ferdinand venea aici şi la vânătoare, în pădurile de la graniţa dintre trei judeţe, Breţcu (Covasna), Soveja (Vrancea) şi Mănăstirea Caşin (Bacău). Aproape de Zboina Sovejei, la Obârşia Mioriţei, considerat locul de întâlnire al celor trei ciobani din balada Mioriţa, într-o poiană umbroasă, regele Ferdinand a ordonat construirea unei fântâni, unde să-şi ostoiască setea cu apă de izvor în momentele de relaxare.

Fântâna, care îi poartă numele regelui întregitor de patrie, există şi astăzi.

“Regele Ferdinand a venit frecvent aici. Era un drum foarte bun, pietruit, construit de soldaţii români în opinci, aşa cum eram batjocoriţi de inamici. Încă mai susură apa la fântâna lui Ferdinand. Este un loc foarte frumos, special”, ne spune profesorul Constantin Tudose, bun cunoscător al istoriei locului.

Poate nu întâmplător, fântâna a fost construită în vecinătatea unei pietre inscripţionată încă din luna mai a anului 1916 (foto jos), când România nu intrase în război, în care un inginer îşi exprima credinţa că provinciile româneşti vor reveni la ţara mamă.

“Un inginer hotarnic care a trecut pe aici, pe nume Lupu, a stat la masa lui Vodă, un alt obiectiv al acestei zone. El scrie: <<Stând la această masă în aceşti Carpaţi frumoşi, visez la o patrie mai mare>>, este în esenţă ceea ce a dăltuit în piatră în urmă cu 100 de ani acest inginer, care avea să-şi vadă visul înfăptuit, la doi ani distanţă”, mai spune profesorul Tudose.

Despre masa lui Vodă, se spune că acolo s-ar fi oprit pentru ultima oară domnitorul Gheorghe Ştefan, la 1658, înainte de a părăsi ţara, după ce a renunţat la tron.

Masa apare sub forma unui megalit, o piatră mare înconjurată de alte pietre mai mici, care serveau drept scaune.