Eternul Eminescu, evocat la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”
0
Astăzi, 15 ianuarie, elevii “Colegiului Tehnic Edmond Nicolau” Focşani, coordonati de profesoarele de limba romana au adus un omagiu scriitorului Mihai Eminescu. Ei au desfăşurat o activitate interdisciplinară la Biblioteca Liceului, sub denumirea “Eminescu – o carte deschisă contemporaneităţii”.
Profesorul Nicolata Hurmuzache a pregătit împreună cu elevii o dramatizare a unui fragment din poemul “Luceafărul”, transpunere care a dezvăluit o lirică a măştilor originală, predilectă tectonicii spirituale a poetului.
Limbajul universal al poeziilor eminesciene a fost valorificat prin lectura în limba engleză a unor creaţii pe care elevii le-au recitat sub îndrumarea profesorilor Elena Androni, Mariela Grama şi Roxana Raveica.
De asemenea s-a lansat o dezbatere pe tema “Eminescu între canon şi genialitate”, discuţie dirijată de profesorul Carmina Stoian.
"Portretul scriitoricesc a fost rememorat prin prezentarea Enciclopediei virtuale, sintetizându-se câteva date biografice prin care se reliefează profilul spiritual al poetului. Profesorul Anicuţa Tofan a propus elevilor o provocare a lecturii explicative, abordându-l pe Eminescu şi din perspectiva sa patriotică. În acelaşi context, profesorul Alexandra Tătaru a abordat „Gândirea politică a lui Eminescu in timpul actual”, cu referinţe la articolele reproduse în ziarul Timpul. Activitatea s-a finalizat cu prezentarea în power-point subintitulată “Ideea de elită în gândirea eminesciană” concepută de profesor Mihaela Enache. Decorul a fost amenajat de bibliotecara Stoica Zamfir,a care a a realizat o expoziţie de carte a autorului.Impresiile elevilor au fost constructive, constientizând faptul că literatura română trebuie promovată prin valorile sale incontestabile reprezentate de plăsmuitorii limbajului artistic a căror opere sunt mărturii vii ale genialităţii unor oameni atât de modeşti, precum Mihai Eminescu", a precizat prof. Nicoleta Hurmuzache.
Mai puteţi citi:
Cine schimbă „Timpul” lui Eminescu ?
FOTO VIDEO Mihai Eminescu, omagiat la 164 de ani de la naştere în Piaţa Teatrului