Edilii care au pus bazele dezvoltării Focşaniului: Dumitru Căian a adus în oraş iluminatul public, Ştefan Graur a introdus apa şi a pavoazat străzile

Aşa arată strada Marea a Unirii la începutul secolului XX  FOTO: Arhivele naţionale

Cei doi s-au remarcat în fruntea administraţiei locale nu numai prin faptul că şi-au pus amprenta asupra dezvoltării oraşului, ci şi ca eminenţi oameni de cultură.

La sfârşitul secolului XIX, Focşaniul era un orăşel de graniţă, de mărimea unei comune mai mari de astăzi, lipsit de confortul care exista în alte oraşe. Populaţia nu număra mai mult de 15.000-20.000 de suflete.

Potrivit istoricilor, în 1879 se pun bazele bibliotecii publice, în 1891 se amenajează Piaţa Alimentară, în 1899, la 1 octombrie, s-a pus piatra de temelie a Teatrului, care va fi dat în folosinţă la 22 noiembrie 1913, prin străduinţa şi sacrificiile maiorului Gheorghe Pastia.

Totodată, în această perioadă apar şcoli, publicaţii şi se pun bazele Palatului Administrativ, dar este inaugurată şi linia ferate Buzău-Mărăşeşti.

 „În această perioadă se afirmă ca un puternic focar de cultură Liceul „Unirea”, ai cărui intelectuali de elită desfăşoară o bogată activitate. Dintre profesorii liceului se remarcă istoricul Constantin Giurescu, criticul literar Bogdan Duică, scriitorul I. A. Bassarabescu şi alţii. De pe băncile liceului s-au ridicat mari personalităţi ale culturii şi vieţii publice româneşti, cum sunt scriitorul Duiliu Zamfirescu, geograful Simion Mehedinţi, istoricul G. G. Giurescu, chimistul Gh. Longinescu, etc. Societăţile culturale contribuie şi ele la dinamizarea vieţii cultural-ştiinţifice a oraşului, un rol important având secţia focşăneană a Ligii Culturale, înfiinţată în 1891, Societatea Filarmonică, înfiinţată în 1907, mai întâi sub denumirea „Doina Vrancei”, Societatea Literară „Gr. Alexandrescu” din cadrul Liceului Unirea şi altele”, se arată într-un referat al istoricilor despre perioada veche a oraşului.

Din capul locului, nu exista alimentare cu apă, nu exista iluminat public, străzile erau din pământ iar oamenii, cu excepţia negustorilor, erau foarte săraci. Prin urmare, edilii care au fost aleşi la cârma oraşului s-au străduit şi chiar au reuşit să le facă viaţa mai bună concetăţenilor lor.

În această categorie putem include şi doi primari destoinici, Dumitru Farago Căian şi Ştefan Graur, care deşi s-au aflat doar un mandat la cârma oraşului Focşani au pus bazele unor modernizări fără precedent.
De numele profesorului D.F. Căian se leagă proiectul de aducere a iluminatului public în municipiu. Fost profesor şi director al Colegiului Naţional „Unirea”, D.F. Căian a fost primar în perioada 1900-1904.

„S-a născut într-o localitate de lângă Cluj, şi-a făcut studiile la Viena şi apoi a fost profesor la Blaj, unde a intrat în conflict cu autorităţile maghiare. S-a stabilit la Focşani, unde a fost profesor până la ieşirea la pensie. L-a tradus pe Cicero, cu lucrarea „De Bello civili”, apoi între 1900 şi 1904 a fost primar al oraşului. Are contribuţii serioase la aducerea iluminatului public cu gaz în oraş. A scris monografia oraşului, care a fost premiată de Academia Română şi pe care Asociaţia Simion Mehedinţi a reeditat-o”, ne-a declarat profesorul Costică Neagu, preşedintele Asociaţiei „Simion Mehedinţi”.

Practic, toate cărţile care au apărut despre Focşani după anul 1906 au fost scrise sub influenţa cărţii „Istoricul oraşului Focşani”, scrisă de profesorul Căian, după toate regulile sociologiei moderne.

Dimitrie Căian i-a fost profesor şi marelui arhitect român Anghel Saligny si fratelui său Alfons şi, de asemenea, scriitorului Duiliu Zamfirescu. Pentru merite deosebite în activitatea sa culturală, politică şi de primar, calitate în care a realizat multe înnoiri gospodăresti-edilitare, a fost decorat cu ordinul „Cavaler al Coroanei Române" şi cu medalia „Benemerenti". A Murit în 1909 la Focşani.

Străzile Focşaniului, pavoazate cu piatră de la Valea Sării

Un alt primar care şi-a pus amprenta în mod deosebit asupra modernizării oraşului Focşani a fost Ştefan Graur. Acesta a condus oraşul într-o perioadă grea, în timpul primului război mondial, oraşul fiind atunci sub ocupaţie germană. Cu toate greutăţile vremii, ştiut fiind faptul că bugetul oraşului era sub controlul german, Ştefan Graur a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru dezvoltarea oraşului.

Atunci s-au pus bazele alimentării cu apă a oraşului, dar şi a pietruirii străzilor. Profesorul de istorie Cezar Cherciu spune că în urmă cu un secol municipalitatea a contractat exploatarea unui munte întreg de la Valea Sării, pentru extragerea de piatră cu care să se pavoazeze străzile din Focşani.

Ştefan Graur a condus primăria timp de trei ani, între 1914 şi 1917.

Întreruperea funcţiei de primar s-a datorat unui memoriu de o demnitate rară, trimisă generalului german Von Morgen, în care descrisa situaţia complicată a locuitorilor din Focşani.

„Populaţia oraşului atinge 25.000 de locuitori, pentru întreţinere fiind nevoie de 15.000-20.000 de kg de făină/zi. Trupele germane au pus stăpânire pe toate depozitele şi au rechiziţionat fără nicio excepţie, toate articolele de alimente. Prin aceste abuzuri extreme şi jignitoare, populaţia nu mănâncă de câteva zile decât grăunţe de porumb fierte, fiind redusă puţin câte puţin viaţa, căci nenorocita noastră populaţie, după ce a fost supusă distrugerilor şi jafului din partea armatei Ţarului, acum i se răpeşte fără jenă şi milă puţin ce i-a rămas,pentru a trăi, mai ales acum, în toiul iernii, când e ameninţată a muri de foame şi frig. De aceea, în numele umanităţii şi a ideilor de civilizaţie să se înceteze toate rechiziţiile care apasă greu şi mortal această populaţie ce se găseşte la culmea mizeriei şi disperării”, i-a scris Ştefan Graur comandantului german de ocupaţie.

La puţin timp după acest memoriu, Ştefan Graur a fost arestat şi luat ostatic, fiind aspru pedepsit pentru vina de ţine cu oamenii.