Protest pentru salarii la Drumuri şi Poduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 20 de salariaţi de la SC Drumuri şi Poduri Vrancea, aflaţi în şomaj tehnic, au protestat astăzi la sediul instituţiei.

Muncitorii sunt nemulţumiţi de faptul că nu şi-au mai primit salariile de patru luni, iar ultimul termen stabilit de Consiliul Judeţean pentru plata drepturilor salariale, respectiv 4 aprilie, a trecut fără să se întâmple nimic.

„La ultima discuţie pe care am avut-o cu reprezentanţii Consiliului Judeţean, care este acţionarul unic al societăţii noastre, aceştia ne-au promis că până pe data de 4 aprilie ne vor fi achitate salariile. Au trecut două săptămâni şi nu s-a mişcat nimic. Nu mai ştim ce să facem. Ne-a ajuns cuţitul la os. Ne-au promis că vor vorbi cu primăriile la care am executat lucrări să plătească datoriile, dar n-au întreprins nimic", ne-a declarat Dănuţ Ciobanu, liderul de sindicat de la SC Drumuri şi Poduri Vrancea.

image

Acesta ne-a mai spus că sunt 105 muncitori care trebuie să primească drepturi salariale, printre care şi cei 72 de salariaţi care au fot disponibilizaţi şi trimişi în şomaj.

„S-a încălcat şi preavizul care spune că oamenii vor fi trimişi în şomaj după achitarea în întregime a salariilor", a mai precizat Dănuţ Ciobanu.

În prezent, SC Drumuri şi Poduri Vrancea, societate aflată în faliment, mai are angajate 26 de persoane, dintre care 16 sunt paznici, şi acestea fiind trimise în şomaj tehnic de către firmă, cu obligaţia achitării a 75% din salariu.

Protestatarii de la Drumuri şi Poduri au încercat astăzi să intre în contact şi cu conducerea Consiliului Judeţean Vrancea, o delegaţie formată din trei persoane făcând diligenţe pentru a fi primiţi de preşedintele Consiliului Judeţean.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite