Fevronia Stoica, drum liber spre colegiul parlamentar al Sorinei Plăcintă
0
Senatoarea PNL de Vrancea Sorina Bucuraş (fostă Plăcintă) a declarat astăzi pentru Mediafax că nu va mai candida pentru un nou mandat.
Scandalul din USL Vrancea legat de primirea în PNL a Sorinei Plăcintă nu a lăsat-o indiferentă pe senatoarea de Vrancea.
Aceasta a anunţat astăzi că nu va mai candida pentru un nou mandat de parlamentar.
Cum în USL s-a stabilit ca cele două partide, PSD şi PNL, să-şi păstreze actualele colegii, cel mai probabil în locul Sorinei Plăcintă va candida farmacista Fevronia Stoica.
Liberala a mai deţinut odată funcţia de senator, în perioada 2000-20004, dar atunci a reprezentat Vrancea în Parlamentul României din partea PSD.
Reamintim că preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, i-a transmis preşedintelui PNL, Nici Săpunaru, că "nu are decât să se spele pe cap cu Sorina Plăcintă", declaraţia fiind făcută în luna iulie, când senatoarea s-a înscris în PNL.
Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!