150 de ani de istorie a Consiliului Local şi Primăriei Focşani. Cui jurau credinţă aleşii locali

La 10 martie 1864 s-a votat şi la 31 martie 1864 s-a promulgat legea care a  dat naştere administraţiei moderne în România, după tiparul căreia,în mare parte, se conduc destinele comunităţilor româneşti  şi în zilele prezentului.

O primă condiţie a acestei legi era că fiecare comună să aibă un sediu  administrativ numit primărie , ceea ce la Focşani s-a îndeplinit 2 decenii mai târziu, în 1884 când s-a construit imobilul din  Piaţa Unirii, monument care,  cu ample modificări ,dăinuie şi azi   în continuarea   sediilor Consiliului Judeţean şi Prefecturii.

Până la acea dată  sediul autorităţii locale   a fost într-o locuinţa cumpărată de la un boier local, Ştefan Dăscălescu, azi  demolată, fiind localizată lângă Cercul Militar al Garnizoanei Focşani, pe strada Cezar Boliac,construcţie  care  în trecut  a mai adăpostit şi Curtea de Apel Focşani.

În legea de acum un secol şi jumătate urmau alte cerinţe pentru ca o comună  urbană sau rurală să poată funcţiona.  Pe  lângă un număr suficient de locuitori  trebuia să aibă una sau mai multe şcoli, să îngrijească de neputincioşii săi  şi de copii găsiţi, să îngrijească de biserică, să plătească preoţii  şi pe servitorii bisericii, să aibă un corp de pompieri bine instruiţi  şi disciplinaţi, iar dacă oraşul avea peste 6000 de locuitori  trebuia să organizeze şi un spital pentru bolnavi sau scăpătaţi.

În continuare, legea prevedea lămuriri  în privinţa conducerii  şi administrării localităţilor.

Autoritatea comunală era reprezentată  de un consiliu comunal, iar administraţia aşezării  i se încredinţa unei persoane  numită primar (primar venea de la latinescul  primarius , de la primus, cel dintâi).

"Numărul de consilieri ce trebuiau aleşi într-o localitate ca Focşani era de 11 persoane. Consilierii comunali erau aleşi direct de către adunarea  alegătorilor.   Puteau fi alegători toţi cetăţenii  care îndeplineau anumite condiţii, dintre care amintim: să domicilieze în localitate cu cel puţin şase luni înainte de alegeri, să plătească o contribuţie directă (într-un oraş ca Focşani această contribuţie  fiind de 80 de lei, cu excepţia profesorilor, institutorilor, preoţilor medicilor, inginerilor, arhitecţilor,  avocaţilor, toţi cu diplome  recunoscute de guvern  şi a celor ce primesc o pensie anuală  de cel puţin 2000 lei), să nu fie servitori, faliţi, nereabilitaţi, supuşi interdicţiei, condamnaţi pentru furt, abuz de încredere, înşelăciune, spargere de peceţi  şi sustragere de acte  depuse în locuri publice, să nu fie cunoscuţi în public  că ţin case de prostituţie  sau de jocuri de cărţi", precizază istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea..

Întrunirea alegătorilor în  comunele urbane  pentru alegerea consilierilor  avea loc din patru în patru ani, jumătate dintre aceştia reînnoindu-se din doi în doi ani  prin tragere la sorţi.

Calitatea de consilier era incompatibilă  cu orice funcţie salarială a statului, consilierii nu puteau fi rude între ei  până la gradul trei inclusiv, iar în oraşe era obligatoriu ca aceştia să scrie şi să citească, diferit faţă de lumea rurală unde aceste calităţi nu erau obligatorii.

La intrarea în funcţie fiecare consilier  depunea următorul jurământ:  „Jur credinţă Domnitorului, supunere legilor ţării  şi sprijin intereselor comunei.   Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.

Consiliul se convoca cel puţin o dată pe lună  sau ori de câte ori era nevoie  şi delibera numai cu majoritate absolută.  Şedinţele erau conduse de primar sau în lipsă  de întâiul său ajutor  sau de cel mai în vârstă dintre consilieri.  Activitatea Consiliului se desfăşura după un regulament  în care era prevăzută şi amendarea consilierilor  care absentau nemotivat.

În cazul în care consiliul  delibera asupra chestiunilor  care nu ţineau de atribuţiile sale, atunci Domnitorul putea  dizolva Consiliul  şi anula acele deliberări.  În decurs de două luni de la dizolvare  se organizau noi alegeri, în care timp comuna era condusă  de o comisie numită de guvern din persoanele care au întrunit mai multe voturi la ultimele alegeri.  Pentru ca activitatea consiliului să se desfăşoare într-un cadru legal  şi pentru a fi eficientă legea i s-a  stabilit următoarele atribuţii: vegherea averii comunale pentru ca locuitorii să se poată bucura de ea, să urmărească condiţiile arendării şi a subînchirierilor bunurilor şi veniturilor comunei, să voteze bugetul, modificarea taxelor  şi a contribuţiilor comunale,  să hotărască deschiderea sau închiderea unor străzi  şi pieţe publice,  să fixeze numărul şi zona parohiilor, regulamentele pentru administraţia interioară a comunei  şi ordonanţele poliţiei locale.

De asemenea, numea pe arhitectul oraşului, pe directorii de aşezăminte publice ce depindeau de primărie, pe doctorii umani şi veterinari,  pe profesorii şi institutorii şcolilor care erau întreţinute de oraş.  La art. 82 se stipula că  în fiecare localitate  trebuie să fie în frunte câte un primar  ales o dată cu consilierii în comunele rurale sau desemnat de domn în oraşe dintre primii trei consilieri cu voturile cele mai multe.

  Trebuiau să poarte ca semn distinctiv  o eşarfă  cu culorile naţionale legată la cingătoare. Primarul putea suspenda pe salariaţii primăriei, când aceştia nu-şi făceau datoria, iar faţă de secretar şi perceptor putea face doar propuneri de sancţionare în cadrul  consiliului. La rândul său,  primarul, dacă încălca legile ţării  putea fi suspendat  sau revocat de prefect,  Ministerul de Interne sau chiar şi de Domn.

Toate modificările care s-au adus  acestei legi în deceniile următoare  au vizat latura  perfecţionării impuse  de complexitatea vieţii, de modernizare.