VIDEO Gheorghe Neţoiu vrea ca dosarul în care a cerut anularea pedepsei să fie mutat la o altă instanţă
0Fostul acţionar de la Dinamo vrea ca dosarul în care a cerut anularea condamnării să fie judecat de o altă instanţă. Avocatului lui Gheorghe Neţoiu a declarat că magistraţii nu ar fi imparţiali, pentru că au optat să judece cererea prin aplicarea globală a legii penale mai favorabile.
Gheorghe Neţoiu le-a cerut magistraţilor de la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie ca dosarul în care a cerut anularea pedepsei să fie mutat la o altă instanţă. Avocatului fostului acţionar d ela Dinamo a precizat că magistraţii Secţiei a doua de la Curtea de Apel Bucureşti nu sunt imparţiali, pentru că au formulat un punct de vedere prin care au arătat că vor judeca acţiunea lui Neţoiu folosind criteriul aplicării globale a legii penale mai favorabile.
Avocatul lui Gheorghe Neţoiu a formulat pe data de 17 aprilie o contestaţie în anulare la Curtea de Apel Bucureşti, în cazul pedepsei de trei ani şi patru luni de închisoare cu executare primite de acesta în dosarul transferurilor de jucători.
VIDEO
Gheorghe Neţoiu a cerut să fie mutat la un regim semideschis
Gheorghe Neţoiu, fost finanţator al echipelor de fotbal Dinamo şi Universitatea Craiova, a fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare. Acesta a primit 1 an de închisoare pentru evaziune fiscală, 3 ani şi 4 luni pentru înşelăciune, şi câte două pedepse de 1 an de închisoare pentru spălare de bani.
Omul de afaceri a fost încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Craiova. Pe data de 8 mai a obţinut în instanţă să fie transferat la un penitenciar semideschis.
Mai citeşte şi: